Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category

***

 

Strigătul meu, la poarta sufletului tău,

cu vocea tocită de-atâta chemare.

Trupul tău, ferecat cu lacăte ruginite,

strigătul meu nu are pe unde pătrunde.

Deschide-mi, am nevoie de un pic de iubire,

am să o înghit cu evlavie,

și-am s-o las să încolțească în mine,

să nu-mi mai fie pustiu.

Reclame

Read Full Post »

cândva îmi era vară

 

Cândva aveai niște gânduri frumoase cu mine și eu îmi lipeam fruntea de ele, și-atunci, gândurile tale deveneau și gândurile mele.

Sufletul meu era plin de tine, și nu-mi era niciodată sete, doar somnul venea încet spre mine, îmi cuprindea trupul și îți simțeam mâinile înăutrul meu.

Șoaptele tale îmi mângâiau buzele, îmi înseninau cerul gurii, sângele alerga prin vene de parcă avea pinteni de argint, iar costele se depărtau, inima se ivea și dintr-o singură bătaie își deschidea ușa și te poftea înăutru.

Acum ești în mine, te plimbi agale prin venele mele, uneori te ascunzi în spatele ochilor mei, iar eu privesc acolo unde ești tu. Gândurile mele sunt ale tale, așa cum valurile sunt ale mării, chiar și când se deșiră pe țărm, o singură strigare, și ele se adună și se întorc în mare. În sufletul ei albastru.

Cândva îmi era iar vară, poate prea vară pentru toamna care am devenit.

 

Read Full Post »

***

 

într-o noapte, când nici o şopată nu va pluti în aer şi nu va tulbura somnul lumii, am să deschid uşa ce ne desparte.

am să intru în viaţa ta uşor, aşa cum se-arată luna pe cer, şi-am să-ţi cer iertare pentru toate nopţile când gândul meu ţi s-a aşezat pe frunte, pe buze, ţi s-a strecurat pe sub piele şi ţi-a cuprins sufletul.

am să te sărut, fără să-ţi tulbur visele, ca un bob de rouă care atinge firul de iarbă. hrănindu-l, îndestulându-l.

triste şi întunecate mi-au fost toate anotimpurile.

uneori, încolţea în mine dorinţa de-a te vedea, însă frica, cu răsuflarea ei de gheaţă, o distrugea.

din ea mai cădeau triste câteva lacrimi.

acum am să deschid uşa spre tine.

nu mă mai  tem, am învăţat că „iubirea e un suflet rănit şi apoi vindecat de altul”.

 

 

 

Read Full Post »

***

 

ploaia suspină la fereastră, în mine au secat toate fântânile,

uneori, în zilele cu doruri năprasnice,

pământul sufletului se unduieşte de parcă un fir de apă ar vrea să-i mângâie faţa.

mi-e sete de viaţă, nu de viaţa asta sălcie care îmi atinge buzele.

mi-e dor să mă învelesc cu o bucată senină de cer,

să-mi fie măcar o zi sărbătoare.

îl visez adesea pe el.

nu l-am întâlnit niciodată.

e ca un cântec de care-ţi aduci aminte avându-l pe buze

înainte de  a şti unde l-ai mai auzit.

cândva, viaţa nu era un efort, părea un mers săltăreţ,

acum este un mers lent spre moarte.

ploaia îşi înghite suspinele şi se transformă în ninsoare.

 

Read Full Post »

***

 

Deschid fereastra, iarna intră în casă cu trupul ei de gheață, pereții se trag un pas înapoi, iar eu mă ascund în amintirea brațelor tale.

Vântul și-a ascuțit limba și cântă tăios pe la ferestre. Doamne, de n-ar sculpta încă flori de gheață.

Parchetul tremură la atingerea pașilor ei. Mobila își trosnește oasele îmbătrânite.

Câțiva porumbei se adună într-o îmbrățișare.

Pendula strigă disperată, timpul se contractă.

Frigul mi se strecoară pe sub piele, amintirile nu-mi sunt de ajuns să mă încălzesc pe dinăutru.

O lacrimă se transformă în bulgăre și-mi rănește obrazul.

Nu vreau să-mi fie încă iarnă.

Scotocesc adânc, caut cu disperare un petec de vară, chiar și unul decolorat mi-ar fi suficient să mă învelesc.

Florile mor în bulbi.

Copacii au brațe de fier.

Mi-e frig.

Și brusc mi-e iarnă.

Read Full Post »

 

Ninge în mine cu păreri de rău,

iubiri pe lângă care am trecut nepăsătoare,

mă strigă şi acum infometate.

Dar nu mai am ce să le-ofer,

în mine ninge cu păreri de rău.

 

Un vânt cu limba ca o lamă,

îmi tot crestează venele cu furie,

dar nici un strop de sânge nu-mi mai curge,

în mine ninge cu păreri de rău.

Read Full Post »

***

 

dimineaţa asta îmi smulge firavul zâmbet de pe buze, îl striveşte, îmi umple privirea cu ceaţă şi stârneşte toate clopotele din cartier.

dăngănitul lor solemn mă face să umblu cocoşată prin casă, de parcă limba clopotului s-ar izbi de spinarea mea.

un porumbel trece prin faţa geamului într-un zbor scurt, de parcă poartă sub aripi o veste uluitoare.

e doar luni, îmi spun. torn cafeaua în ceaşca cea nouă, o las o vreme să se învârtă, să se răcească, apoi o sorb încet, de parcă aş vrea să-i pun piedică timpului.

pendula din hol nu bea cafea, îşi mănâncă secundele cu lăcomie şi, brusc, se îneacă. e 7.

tuşeşte de 7 ori, scuipă, apoi o ia de la capăt.

tic tac, tic tac, tic tac.

îmi acopăr tâmplele

un copac îşi ridică brusc umbra de sub felinar.

felinarul adoarme, a stat toată noaptea cu ochiul deschis, privind asfaltul.

câteva păsări se ceartă pe o bucată de pâine.

noi oamenii ne certăm şi fără motiv.

inima se foieşte între coaste, se aşează comod, şi amintirea lui îmi trece prin vene ca o rază de soare.

ah, unde or fi dimineţile când zâmbetul îmi înflorea pe buze, când privirea mi-era senină, când timpul îşi mânca secundele calm, savurând clipa

 

Read Full Post »

Older Posts »