Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for februarie 2019

***

(Femeie la fereastră, Salvadori Dali)

îmi place să desenez ferestrele noastre, fereastra ta cu faţa spre fereastra mea.

între noi marea. valurile se sparg pe ţărmul tău, la mine ajunge doar zbuciumul lor.

tu ai o fereastra mare prin care vezi tot cerul,

eu te privesc printr-un ochi de geam, văd doar soarele la amiază, sau luna când e plină şi se aşează în fruntea cerului.

îţi zăresc trupul plimbându-se prin cameră, drept, ca un copac pe care nu l-a îndoit niciodată vântul, îţi desluşesc rănile din interior, pentru că uneori te opreşti şi îţi lipeşti palma în dreptul inimii, de parcă te-ai teme că-ţi sare din piept.

îmi apropii fruntea de geamul rece.

răsuflarea mea o abureşte, şi-atunci tresar.

te-ai putea depărta de mine,  aş rămâne singură acolo, în încăperea aia mică, şi ar trebui să ascult până la moarte cum îşi mestecă pendula timpul, zgomotos, cu lăcomie.

deschid larg fereastra mea mică, obloanele se depărtează, de parcă ar fi nişte braţe ce vor să cuprindă fereastra ta mare.

 

Reclame

Read Full Post »

***

 

Îmi place să mă scufund uneori în adâncurile vieţii,

Să-i mai înfrunt încă o dată valurile furioase,

Să scap iar din braţele morţii,

Să-mi aud inima bătând,

Să-mi simt sângele alunecând prin vene,

Ca un vin nobil în paharul cu picior înalt.

Să deschid ochii şi să văd cerul.

Îmi place uneori să-mi retrăiesc înfrângerile,

Să-mi adulmec de la distanţă iubirile,

Fără să mă apropii.

Mă doare.

 

 

Read Full Post »

 

Mă acopăr cu un petec de cer și un soare se aprinde în mine,

venele se dezleagă, sângele se dezgheață,

și o primăvară timpurie mi se plimbă sfioasă prin trup.

Ochii capătă culoarea nisipului,

nu marea i-a sărutat, o lacrimă, ca un sol al singurătății,

pe obraz a alunecat.

Un mănunchi de chei uși uitate deschide,

păsări albe aripile-și întind,

mă clatin, brațele-mi desfac,

și că zbor mă prefac.

Read Full Post »

***

 

Mi-e dor de tine,

aşa cum îi este fântânii părăginite dor de ciutură,

de atingerea ei,

de bucuria apei de-a o umple,

de zgomotul apei când se unduieşte la atingerea soarelui.

Dacă m-ai striga,

mi-aş depărta coastele,

ca vocea ta să pătrundă în mine,

să-mi simt inima tresărind, doarme de atâta vreme.

 

 

Read Full Post »