Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2018

 

fiecare zi începe cu tine

deschid larg fereastra și îmi netezesc părul cu palmele, de când m-am tuns scurt, mă trezesc cu el vâlvoi, de parcă degetele tale l-ar răsuci toată noaptea.

prima pasăre care crestează cerul cu zborul ei drept, îmi imaginez că tu ai trimis-o spre mine.

încerc să-i deslușesc ciripitul. nu te speria, știu ce ai vrea să-mi spui. mi-ai ascultat mulți ani bătăile inimii.

apoi, ademenesc și eu un porumbel, înmoi niște pâine în miere, el vine, ciugulește, bea apă dintr-un bol mic, îi șoptesc numele tău, bate de câteva ori din aripi și pleacă.

uneori nu zboară departe, și mă întreb, ești cumva atât de aproape de mine, la o șoaptă distanță?

timpul își toarce orele, soarele, sătul de ziuă, se desprinde de pe cer și se aruncă în mare.

tresar, îmi imaginez că ești pe țărm și un val îți sărută buzele.

întind mâna să îți șterg fața, dar mâna se lovește de absența ta.

și tac.

mai privesc cerul câteva clipe, dar păsările au alt drum, nici una nu se oprește în poarta mea.

vântul o mai deschide uneori, și tot el o și închide.

vezi, de asta mă bucură fiecare dimineață.

o pasăre trece în zbor pe deasupra casei mele, zborul ei crestează cerul și eu cred că e un semn de la tine.

dacă aș putea, aș căuta în buzunarul cerului.

 

Reclame

Read Full Post »

strig ploaia

Strig ploaia cu limba de foc,

pielea mi-e uscată,

ca a unui măr uitat pe-o creangă

și mușcat de ger.

Privirea a sorbit cândva,

într-o vară prea îndepărtată,

dintr-o înghițitură, marea.

Inima, prea însetată,

în atâția amar de ani,

a băut-o pe toată.

Mi-e cald, strig ploaia cu limbă de foc.

Un tunet îmi răspunde.

Sau poate-i un clopot din cer.

Read Full Post »

***

vara asta o să-mi ajungă pentru câteva ierni.

am să mă hrănesc doar seara, înainte de culcare, am ciupesc câte o firimitură din soare și-am s-o torn în ceai, să-mi fie cald.

am să usuc zorele și-am să înfulec câte o petală, să-mi fie lumină, mă tem de întuneric.

visele îmi vor fi însoțite de cântecul mării și de strigătele pescărușilor, să nu mă simt singură.

știi că visele mele au o ușă secretă pe care doar tu poți intra?

ți-am măsurat umerii. da! am deschis brațele, am închis ochii și te-am cuprins.

ți-am prins obrajii între palme și i-am mângâiat.

apoi te-am privit depărtându-te.

când erai în dreptul unui brad, mi-am zis: iată, de aici, din pragul vieții mele, semeni cu el, aveți aceeași înălțime, la fel de drepți. nici măcar vântul nu vă clintește.

vezi, de asta ușa viselor poate fi descuiată doar de tine.

 

Read Full Post »

***

21034607_1471064452983430_6462941253718955739_n

mi-e dor să-mi așez capul pe umărul tău, să-mi asculți toate frământările.

uneori îmi fuge pământul de sub picioare.

cad. cineva lovește cu putere trupul meu chircit.

un firicel roșu se prelinge din gură.

îl agăț cu vârful limbii.

dacă aș avea putere, aș prinde cerul de-un colț și m-aș înveli cu el.

mi-aș descheia nasturii bluzei și i-aș face loc soarelui în trupul meu.

am atâta nevoie de el.

mi-e dor să-mi vorbești.

întind mâna, ca o cerșetoare, dar degetele zgârie aerul.

e un gol între noi.

privesc în urmă și mă sperii. câte drumuri fără rost am făcut.

uneori mă tem să ies în lume. simt ura de la distanță, așa cum își simte animalul prada.

nu am cu ce-mi umple orele. amintirile s-au acoperit de praf, unora li s-au șters culorile.

ce trăiesc azi, e prea puțin pentru iarna care v-a veni.

mi-e dor să mă strângi în brațe și să mă legeni, ca pe un pui căzut din cuib.

până capăt iar curaj să zbor.

 

Read Full Post »

***

Te-am căutat.

Mă trezeam dimineața, mă așezam cuminte într-un colț al plajei, îmi cuprindeam genunchii cu brațele, iar cu degetele de la picioare desenam păsări pe nisipul umed, ca apoi, când soarele se ridica din mare, și valuri săreau să-l agațe, să le strig: Zburați, căutați-l!

Dar păsările mele nu se clinteau, se lăsau înghițite de apă.

Gândul că te-aș putea zări făcea ca inima să se descalțe și să-mi salte în piept, de parcă ar fi vrut să-ți sară în brațe. Și mă jenam. Ca s-o domolesc, mă aruncam în mare, și-atunci, un alt gând mă înnebunea.

Mâinile tale mari, așa mi le imaginez, mi-ar fi cuprins umerii, m-ar fi ridicat deasupra valurilor, în timp ce tu mi-ai fi șoptit: Zbori! Zbori, știu că iubești zborul!

Dar mă întorceam la mal, așa cum se întorc corăbiile după ce au rătăcit o vreme în larg.

Mă ascundeam în spatele tăcerii, doar seară plângeam.

Îmi strecuram brațele pe sub pernă, o cuprindeam, în timp ce lacrimile îți scriau o scrisoare. Atâta tristețe era în suspinele mele, încât marea își striga valurile în larg. Din când în când, un pescăruș tulbura liniștea. și-atunci mă opream. Și marea își arunca iar valurile pe mal. Furioasă.

Mi-am adus acasă câteva fire de nisip, pe care le-am strecurat într-o scoică, un strop de apă sărată, așa, ca buzele tale, după ce și-au răcorit dorul înfruntând valurile.

 

 

 

Read Full Post »