Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2018

trepte

 

Îmi aminteşti de un cântec vechi pe care îl ascultam în fiecare seară, atunci când sânii abia de se iveau pe sub bluzele de stambă, când buzele începeau să capete culoarea zmeurei, când picioarele se lepădau de toate acele julituri, semne ale copilăriei, şi degetele de la mână, ca nişte fuioare, apucau mereu de poalele fustelor, încercând să le acopere goliciunea.

Nu prea mai încăpeam în rochiile vechi. Uneori, talia era aşa de sus, încât ascundea adevăratul mijlocel, ce abia atunci se lăsa cioplit de adolescenţă.

Deschideam uşa de la antret, intram în camera de la vale, luam discul acela negru de vinil, îl fixam, ridicam braţul picupului, îl aşezam cu grijă în şantul acela fin, ca un rid tânăr, şi muzica se ridica deasupra discului şi mă însoţea până pe prispă.

Mă aşezam pe trepte, îmi prindeam genunchii cu braţele, îmi sprijineam bărbia în ei, şi fredonam şi eu, aşa, ca o adolescentă ce se gândeşte la iubire.

Când luna se ridica deasupra satului, ca un felinar, greierii îşi scoteau chitările şi îmi îngânau cântecul.

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

aş învăţa să ning

 

 

(imagine film Love Story)

Mi-am şters vara din suflet cu o ploaie de lacrimi,

un fulger a dat foc amintirii tale.

Apoi, tunetele te-au jelit

sau poate doar te-au strigat.

Îmi părea rău,

după fiecare vară-iubire am suferit.

Ai putea să te întorci transformat în iarnă,

prima zăpada doar aş privi-o,

pe a doua aş trăi-o,

apoi aş învăţa să ning cu tine.

Fulg cu fulg.

 

 

Read Full Post »

trepte

 

Mă trezesc devreme.

Înainte ca prima pasăre să cresteze  cerul cu zborul ei.

Mă trezesc când oraşul încă doarme. Străzile îşi trăiesc ultimele clipe de singurătate. Peste puţin timp, paşi şi roţi le vor străbate spinarea.

La primul claxon, liniştea va fi înghiţită de haos.

De parcă toate bisericile din oraş şi-ar elibera clopotele.

Îmi torn cafeaua în ceaşcă şi ies desculţă în curte.

Privesc peste gard, până departe, acolo unde-mi imaginez că eşti.

Copacii din deal îşi lipesc ramurile de trup. Aşa, par nişte soldaţi de fier, ca aceia din jocurile copilăriei. Ţi-i aminteşti?

Umăr lângă umăr, fac loc privirii, dorului, neputinţei.

Uneori te salut.

Îţi şoptesc bună dimineaţa, ca apoi, ruşinată, să-mi înmoi buzele în cafea. Ca şi cum aş spăla păcatul de a te iubi.

Astăzi ţi-am îndepărtat părul care-ţi umbrea fruntea. Ştiu că ai simţit, ţi-ai ascuns zâmbetul în barbă. Mi-am adunat şi eu repede degetele şi mi-am înfipt unghiile în podul palmei.

Mi-am tras paşii înapoi. Am cutezat să mă apropii prea mult.

Sufletul meu a fost alb o iarnă întreagă, mi-a fost frig.

Până într-o zi, când  albul s-a deşirat, şi-a început să-mi fie primăvară, am început mă simt ca un fluture născut dintr-o floare.

 

 

Read Full Post »

numai dorul

 

Viaţa asta nu-i decât o carte, iar filele ei sunt zilele pe care le trăim, nopţile pe care le petrecem cu dorurile înfipte în piept, ca nişte suliţe.

Ajunsă într-o perioadă a vieţii,  când zilele-mi trec precum caravanele, alene, stârnind doar praf şi rareori curiozitatea, răsfoiesc cartea asta a vieţii în fiecare seară, până ce pleoapele cad grele peste ochi.

Zăbovesc pe uliţele satului unde am crescut, mă aşez pe prispa casei bunicilor, şi tai fîşii liniştea ce acoperă satul.

Când din depărtare vocea bunicii răzbate până la mine, mă ridic, deschid poarta şi aştept.

Ştii ce este ciudat?

Cred că din greşeală agăţ câte două pagini, şi în loc să apară bunica, mi se întâmplă să-mi zăresc prima iubire, sau vreo amăgire a vreunei iubiri.

Aseară, am adormit ţinându-te de mână. Priveam un apus somptuos. Mi-e greu să-i redau culorile, vibraţiile aerului, sunetul clipei.

Ţi-aş putea povesti în schimb despre zborul unei păsări. Este ultima imagine dinaintea somnului.

Probabil se grăbea spre cuib.

Aripile loveau cu putere aerul, aşa cum loveşte vâsla apa.

Dimineaţa m-a găsit singură, aveam doar urma mâinii tale pe umăr.

Ah, am să păstrez noaptea asta intactă.

(Numai dorul poate măsura exact intensitatea, adâncimea, întinderea dragostei.)

 

 

 

 

 

Read Full Post »

şoapte

 

întâi mi-au pătruns în trup cuvintele tale.

au pansat toate rănile care sângerau înăuntru.

în timp, pe unele le-am uitat, sau poate m-am prefăcut că le uit, mi-era mai uşor fără ele.

începusem să calc pământul ca o balerină, nu ca un soldat.

după o vreme, sângele se prelingea prin vene ca o şoaptă.

fără nici o vălurire, iar inima bătea sfioasă.

ca la începuturile vieţii.

abia de-mi aduceam aminte cum e să porţi în spatele sânului stâng un clopot, a cărui dăngănit îţi striveşte coastele.

într-o seară, pe când mă-ntorceam de aiurea, mi-am zărit umbra întinsă la picioare.

gheboasă şi slabă. ca o arătare.

am încercat să o smulg cu unghiile de pe asfalt, să o lipesc de un zid, să nu mă mai urmeze.

îmi amintea de mine, când trăiam fără cuvintele tale, când sângele mi se zbătea în vene aşa cum se zbat aripile unei păsări când învaţă să zboare, când dăngănitul inimii îmi spărgea pieptul şi-mi întuneca mintea.

dacă într-o zi ai să-ţi strigi toate cuvintele înapoi, am să mă preling pe asfalt şi-am să mă târăsc precum umbra gheboasă de la picioarele mele, pe care n-am reuşit să o smulg.

 

Read Full Post »

zboruri

12654448_550541375115654_6969129834907637537_n

 

Plouă cu zboruri. Vârfurile aripilor au brăzdat faţa cerului.

Îmi aleg o cărare care pare a duce departe.

Un nor îi acoperă capătul, şi-atunci abandonez.

Mă tem de necunoscut. Şi mi-e frică să merg prin întuneric.

Viaţa fără un far e ca o noapte fără lună.

Îmi imaginez ce trist ar fi

dacă cerul şi-ar goli poala de stele în mare.

Atunci marea s-ar văluri pe dinăuntru.

Tărmul ar rămâne văduv.

Plouă cu zboruri.

O pasăre curajoasă străpunge un nor

şi norul se tot micşorează, se tot micşorează.

Mă bucur o clipă de albastru.

Un tunet îmi smulge fericirea din piept.

Sufletul îşi închide uşa şi îşi trăieşte tăcut tristeţea.

Read Full Post »

ziduri de tăcere

 

Păianjenul îşi ţese pânza în jurul trupului, aş putea să întind mâna şi să i-o deşir, s-o ia de la capăt.

De câte ori n-am luat-o şi eu de la început.

Nu a fost uşor, într-o iubire nouă vii şi cu rănile vechii iubiri.

În clipa asta mă simt singură. Până şi marea din visul meu,  îmi pare că mi-a întors spatele. Nu-şi mai aduce valurile pe ţărm.

Pescăruşii se scaldă în larg, acolo unde-şi saltă ea poalele. Tărmul e pustiu.

Poate că am greşit. Am căutat în fiecare întâmplare rostul vieţii. Am dat proporţii nemăsurate durerilor, iubirilor, pierderilor.

După fiecare ploaie de lacrimi am crezut că mi se cuvine să fiu fericită. Am privit în zare aşteptând să apară curcubeul. Adesea l-am aşteptat în zadar. Semn că nu m-am aflat în locul potrivit.

Mi-am zidit în fiecare clipă trăită câte o bucată din mine. Poate de aceea, zidul care mă înconjoară îmi pare că-mi vorbeşte.

Îmi lipesc trupul de albul lui şi-mi imaginez că braţele tale îl străpung şi mă trag dincolo. În lume. Îi mai ştiu freamătul.

Ultima oară când am ieşit din cochilie, mi-a fost teamă să trec de pe un trotuar pe celălalt. Maşinile oprite aveau farurile aprinse, dar mie îmi păreau nişte ochi furioşi. Pentru o secundă m-am văzut prăvălită pe asfaltul negru, iar ochii sticloşi repezindu-se asupra mea si devorându-mă.

M-am întors acasă. Între zidurile de tăcere. Eu le-am înălţat. Fiecare cărămidă are sădită în ea o bucată din mine.

M-am aşezat în pat şi privesc păianjenul care-şi ţese pânza în jurul trupului.

Read Full Post »

Older Posts »