Mi-e sufletul câmp bălai,
peste care arşiţa şi-a scurs mierea,
mi-s ochii lacuri îmbătrânite,
ce nu-şi mai pot sălta braţele ape
în valuri.
*
Doar azi, trupul mi-e stâncă.
Ploaia cade peste mine
şi se furişează prin fiecare rană.
Venele, străduţe înguste,
lipsite de gondolieri, de cântec,
de iubire.
*
Mă cuprinde dorul,
mă prefac că mi-e somn, închid ochii
şi ascult ploaia.
Reclame
Lasă un răspuns