Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2018

după ploaie

 

 

Vara trecută am vrut să te ademenesc în lumea mea.

Întâi am făcut o spărtură mică cu latul mâinii în zidul trist şi alb, apoi, cu migala unei furnici, am tot săpat şi am mărit spărtura, să-mi încapă acolo ochiul, să te pot vedea.

După o vreme, mi-am dorit mai mult. Să mă simţi! Am ieşit în curte, mi-am trecut palmele peste tufa de lavandă, mi-am mângâiat obrazul uşor, uşor, încât parfumul florii liliachii să-mi pătrundă în piele.

Am intrat în casă, mi-am lipit obrazul de spărtură, şi, de câte ori treceai, mă rugam să simţi că sunt acolo.

Am stat foarte mult aşa, lipită de zid, îi simţeam trupul rece. Când m-am depărtat mi-am văzut forma inimii pe albul trist.

Am ieşit în curte, dar lavanda se scuturase. Câţiva trandafirii îşi lepădau petalele, semn că era deja toamnă.

Toată iarna m-am gândit la tine. Aşa cum se gândeşte pasărea la cuibul ei. Vezi tu, îmi imaginez că în braţele tale nu mi-ar fi niciodată frică, nu mi-ar fi niciodată frig, şi niciodată sete. Aş fi la o şoaptă distanţă de buzele tale cărnoase.

Este iar vară, şi a înflorit lavanda în curte.

Aseară mi-am trecut palmele peste florile ei liliachii, mirosul mi s-a strecurat pe sub piele, până în suflet, şi brusc mi s-a făcut aşa de dor de tine.

Dar am acoperit spărtura din zidul care ne desparte.

Te-am aşteptat atât de mult, iarna mi-a cuprins tâmplele cu mâinile-i de gheaţă.

 

 

Reclame

Read Full Post »

doar azi

 

Mi-e sufletul câmp bălai,

peste care arşiţa şi-a scurs mierea,

mi-s ochii lacuri îmbătrânite,

ce nu-şi mai pot sălta braţele ape

în valuri.

*

Doar azi, trupul mi-e stâncă.

Ploaia cade peste mine

şi se furişează prin fiecare rană.

Venele, străduţe înguste,

lipsite de gondolieri, de cântec,

de iubire.

*

Mă cuprinde dorul,

mă prefac că mi-e somn, închid ochii

şi ascult ploaia.

Read Full Post »

tristețe

 

Într-o zi, izvoarele își vor aduna apele și se vor întoarce în pământ. Copacii, dorindu-și să fugă, își vor smulge rădăcinile. Unii mai tineri vor reuși, ceilalți vor muri cu visul în brațe. Frunzele vor plânge o vreme, până vor rugini. Păsările nu se vor mai întoarce niciodată. Cerul va fi văduvit de zboruri.

Iarba va crește înăutru, acolo unde curg izvoarele.

În noi, se vor zăvorî ușile binelui.

Porți grele de fier se vor deschide și iadul ne va invada.

Cuvinte aspre și negre ne vor popula gurile.

Ochii vor fi umbriți de ură.

Iubirea se va scurge ca mierea și va acoperi rădăcinile copacilor. Nu-și vor regreta moartea.

Am tot sperat că ziua asta este departe, însă îi aud pașii grei și strigătul ca pocnitura biciului.

Eu nu voi fugi, voi rămâne aici, să pot povesti despre izvoare, despre copaci și păsări.

 

Read Full Post »