Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2018

trepte

 

Tunetele se frâng pe umerii mei, ploaia rigidă sapă răni adânci, mă cutremur, viața se rupe în bucăți, unele ajung în fundul pământului, altele sunt strivite de roțile mașinilor grăbite.

Trepte, urc, cobor, mă clatin, alunec, apoi mă prind de marginea lor și privesc în sus. Nu drumul mă sperie, pericolele care pândesc la tot pasul.

Voci aspre mă strigă, nu mă întorc, țin în mână ce-a mai rămas din viața mea, un colț cât un dumicat de pâine.

M-am oprit să mă odihnesc, mă sprijin de un zid îmbătrânit, oasele mele trosnesc, ale zidului scrâșnesc. Prin crăpăturile ce-i umplu trupul văd lumea. Străzile sunt pline de nehotărâți, pașii lor strivesc urmele mele. Cândva am fost și eu pe acolo, când mi-era viața întreagă, ca un bulgăre.

În buzunarul de la piept am ascuns o aripă, pentru zilele când nu voi mai putea merge. Îmi voi imagina că zbor. Am văzut cândva o pasăre ciungă, își întindea aripa, trăgea aer în piept, apoi cădea. Se ridica, își întindea iar aripa, aerul se zbătea să-i umple pieptul, apoi a fost strivită de o mașină. Pasărea murise, aripa s-a mai zbătut o vreme.

Am luat-o eu, pentru zilele când nu voi mai putea merge.

Trepte, multe trepte.

Îmi amintesc de copilărie. Aveam vreo 14 ani când ne-am mutat la bloc. Nu urcam niciodată în lift, mi-era teamă, și acum îmi este. Pe atunci mă grăbeam, săream, urcam treptele în viteză.

Zidul se zbate sub povara anilor, bucăți mari se desprind și lovesc pământul. Iau o cărămidă, nu se știe când voi avea nevoie de adăpost.

Reclame

Read Full Post »

amărăciune

Mi-ai dat un strop de apă

și mi-ai cerut în schimb un izvor,

mi-ai dăruit o zi de vară,

ți-am dat în loc tot anotimpul.

Mi-ai lăsat o pană la ușă,

când am descoperit zborul, mi-ai smuls aripile.

Într-o zi mi-ai adus un pumn de pământ,

ani de zile ți-am fost datoare câteva recolte.

Acum am învățat,

când mi-e sete beau o lacrimă,

când mi-e frig, mă învelesc

cu un strat gros de amintiri.

Când mă simt singură,

când noaptea se prăvălește peste mine

cu un cer plin de stele,

îmi smulg învelișul de piele,

depărtez coastele, și îmi scot inima din piept.

Read Full Post »

mi-e dor de mine

 

Toamna asta și-a scurs toată rugina în venele mele. Un vânt cu tăișul ascuțit mi-a secerat crângul din suflet. Copaci grei zac la pământ cu fețele îngropate în ramuri. De jur împrejurul lor se rotesc acum păsări orfane de cuiburi. Mi-e frig, înlăutrul meu se zvonește iarna, aud ninsori și mă ghemuiesc, mă fac tot mai mică, să încap în amintirea unei veri.

Mă strig, mi-e dor de mine cea de demult, dar strigătul se întoarce înapoi rănit.

Doamne, unde sunt?

Obrajii mi-s palizi și parcă vor să se desprindă de pe oase. Ochii seamănă cu deșertul, nici o zbatere, nici o lacrimă. Nu-mi mai încape nimic în privire. Dune înalte se ridică spre pleoape, de parcă aș orbi. Nu mă mai pot ascunde în mine, acolo e deja iarnă, iar crângul cel verde s-a năruit. Păsările s-au lepădat de zbor și s-au ascuns. Și-au uitat și cântecul.

 

Read Full Post »

prea departe

 

Prea departe este marea

Stigatul ca să-mi audă.

De-aș avea glasul de apa

Sau aripi de pescaruș

Aș da piept cu departarea.

Cui să-i spun acum

Că mă doare amintirea,

Căte rani îmi umplu pieptul?

Înapoi aș bate drumul

Unde mi te-am întâlnit.

În vazduh bat clopote

Care nu sunt pentru noi.

 

 

 

Read Full Post »

Trepte

 

Nu-i ușor să urci treptele vieții după ce ai trecut de copilărie, de prima tinerețe. Nu anii te împiedică, bagajele-s tot mai grele. S-a gândit cineva să-și cântărească în lacrimi toate iubirile care-au durut? Sau să-și golească tolba de toate sărutările pe care nu le-a dăruit? Mi-am scuturat de câteva ori buzunarele și am rămas suprinsă cât de pline erau. Gânduri mototolite, vise care mi-am dorit să devină realitate, pansamentele rănilor cicatrizate, cântece pe care le-am luat cu mine în călătorie, de unele uitasem, și multe cuvinte pe care n-am apucat să le spun, fie am fost prea grăbită, fie cel care ar fi trebuit să le audă stătea cu spatele la mine, și am preferat să le adun în pumn și să le îngrămădesc în buzunare.

Am ajuns destul de sus, și mi-e greu să privesc în jos, eu nu ies nici măcar în balconul surorii mele, îmi tremură picioarele și inima se ghemuiește printre coaste, iar stomacul se adună ca un bulgăre de foc și se ridică în gât.

Port în podul palmei urmele urcușului, au fost momente când m-am târât cu încăpățânare, când tălpile nu m-au mai ascultat, plângeau cu lacrimi sângerii, iar gândul cel negru îmi dădea târcoale, așa cum dă corbul ocol hoitului.

Uneori, în serile cu lună cocoșată, când bufnița se așează pe gard și-mi țintește cu privirea fereastra sufletului, îmi prin genunchii cu mâinile, așa cum și le prinde fătul în sacul amniotic, și mă răstăgolesc până în copilărie, ca apoi, să adulmec pe la ușile oamenilor, să mă îndestulez cu mirosul laptelui fiert în ceaun, cu mirosul porumbului copt pe jar, al turtelor unse cu magiun.

La întoarcere poposesc mai sus, când eram deja o fetișcană, privesc cu aceeași timiditate spre băiatul de care m-am îndrăgostit și-mi strecor pentru o clipă mâna în mâna lui. De-aș avea mai mult noroc… dar n-am!

Mi-e dor de-o primăvară pe care am trăit-o în fugă, căreia n-am apucat să-i văd toți copacii înfloriți, n-am apucat să văd nici cum iarba prinde cu buzele pământul și-l mușcă să-și facă loc. Mi-e dor și de vara care i-a urmat. Acum nu m-aș mai grăbi, mi-aș întinde la soare, mi-aș deschide nasturii de la piept și m-aș umple de căldură, pentru iernile care vor urma.

 

Read Full Post »

aproape iarnă

 

Am desenat un copac, apoi, cu migala unei dantelărese,

i-am pictat frunze,

printre frunze aș fi vrut să agăț mere roșii,

dar niciodată nu am suficientă culoare sângerie,

și venele-mi par a se goli,

iar obrajii au căpătat culoarea unei coli nescrise.

Așa că m-am răzgândit și am așezat pe fiecare ram un cuib.

*

Am atârnat desenul pe un perete gol, am deschis fereastra

și am așteptat să vină păsările.

Dar n-a venit nici una, cum ar fi putut,

când îmi e mereu aproape iarnă,

iar gândurile-mi sunt ca fluxurile și refluxurile,

când nebune, când prea calme, aproape moarte.

Read Full Post »