Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2017

trepte

37

Îl priveam cum mă părăsește și umpleam distanța dintre trupurile noastre cu lacrimi. Un șuvoi de lacrimi. Aș fi putut pleca înot spre el, să-l aduc înapoi pe malul meu, dar nu sunt genul.

Mi se părea că se amuză cu mine, trăiam o poveste anapoda, el înalt, bărbos, cu o meserie la modă, adică purta halat alb, eu mărunțică, fără păr lung și ondulat care să-mi mângâie umerii, fără unghii frumos lăcuite, fără bijuterii, fără vreo profesie de răsunet… Uneori îmi agățam în colțul gurii o țigară și-l priveam peste ochelari.

-Ce zici, semăn cu un șarpe cu ochelari?

-Nu, ai ramele prea subțiri, fă-ți ochelari cu rame mari, rotunde!

Știam că nu va merge, orice femeie simte asta, dar mie mi-a plăcut mereu să risc, să trăiesc clipa, să mă bucur de ea, să-i păstrez firimiturile și să le înfulec la bătrânețe, ca pe anufură.

M-a sunat într-o seară și m-a invitat în oraș.

-E ceva sofisticat?

-Nu, o chestie.

-Adică mă îmbrac cum?

-Să te simți bine.

Îmi dăduse fiică-me niște blugi cu talie joasă și eram mândră de abdomenul meu, așa că i-am îmbrăcat. Mi-am luat ia mea nemuritoare și am ieșit pe ușă încrezătoare, acolo m-am simțit ca un răhățel. La un moment dat l-am întrebat:

-Poți să ascunzi în buzunar un răhățel?

-Ai comis-o?

-Cam!

N-a mers. Pur și simplu n-a mers. Habar n-am de ce. Nici nu cred că-mi mai pasă, timpul mi-a adâncit răna, dar nu-i mai simt durerea.

Revelionul din 2006 l-am făcut singură. A venit pe la 8, a stat zece minute, mi-a zis că-i sictirit de viața asta, și s-a cărat. Am mâncat singură toată mâncare. Fiică-mea petrecea și ea pe undeva. Dimineață mă durea burta și probabil mă îngrășasem vreo două kilograme. Așa că am vomitat.

Seara s-a întors și m-a invitat să ne plimbăm prin zăpadă. Ningea. Mi-era lene să mă îmbrac și peste pijamale mi-am luat un fâș, iar în picioare niște bocanci. Arătam ca un răhățel.

M-am întors acasă singură.

Dimineață, urmele pașilor lui erau acoperite de un strat alb. Le-am căutat să văd încotro a luat-o, dar nu le-am mai găsit.

Mi-am închis telefonul și mi-am jurat că nu-i voi mai răspunde.

Dar ne-am mai prostit până prin vară.

Îl sunam și-i spuneam:

-Alo, domnu, ați uitat bisturiul în abdomenul meu. Ați scos doar apendicele.

Apoi am realizat că nu uitase doar în abdomenul meu bisturiul.

Și ne-am despărțit. L-am privit cum se depărtează și am umplut distanța dintre noi cu lacrimi.

Nu m-am dus după el, nu știu să înot.

 

 

 

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

de azi…

 

Am început să-ntineresc, să-mi fie tot mai verde sufletul,

să mă împuținez, să fiu tot mai mică, tot mai mică,

să nu mă mai găsească nici o durere, să nu mă vadă nici o lacrimă,

m-ar putea strivi, și-aș muri acum, când am început să întineresc.

Am trăit toate durerile lumii atunci,

când ar fi trebuit să văd doar soarele și să-l urmez cu pași iresponsabili.

Dar azi am început să înverzesc, si sunt atât de mică,

de parcă aș fi un bob de grâu ce-și așteaptă coacerea.

 

Read Full Post »

Îţi furam cuvintele de pe buze,

dar nu le înghiţeam,

le atârnam în cerul gurii,

să-mi mai fie vară.

Îţi atingeam pielea cu vârful degetelor

şi în mine,  mii de păsări

îşi tremurau aripile,

mi-era încă vară.

*

Când ai plecat,

nori negri mi-au acoperit cerul gurii,

cuvintele au trupurile sfârtecate

iar păsările aripile zdrenţuite,

vara e doar o amintire.

 

Read Full Post »

captivitate

Port o mască de piatră,

Buzele au rămas întredeschise

De la ultimul sărut.

Uneori să aud frânturi de cuvinte

Dinlăuntrul sufletului,

Ca un şuierat îndepărtat de vânt.

Un cioplitor iscusit

m-ar putea scăpa de ea.

Obrazul meu este încă viu.

 

Read Full Post »

suflet pustiu

Sufletul îmi pare un oraș părăsit de oameni.

Străzi înguste, acoperite de întuneric,

străjuite de felinare oarbe,

case cu gurile ferecate, prăvălii cu obloane trase,

doar ploaia își plimbă trena,

și dacă are puțin noroc, o însoțește și vântul.

Umbrele amintirilor din alte vieți,

pândesc la colțuri, gheboase, flămânde și însetate.

Nici o dorință de plimbare nu-mi străbate venele.

 

Read Full Post »

 

Dezbrac cu greu haina tinereții.

Are reverele decolorate, în coate s-a tocit,

vreo doi nasturi au fața ciobită

și buzunarele sunt la fel de goale

ca atunci când am îmbrăcat-o prima oară.

O întorc pe dos, o scutur,

câteva vise prăfuite se țin de-o margine,

vreo două sărutări ce n-am apucat să le dau,

la vederea soarelui, se topesc de rușine.

Încerc să-mi amintesc ce culoare avea tinerețea.

Și prin fața ochilor îmi trece o fată îmbrăcată

în verde crud, cu părul ca al castanelor coapte

și cu ochii ca ai nisipului scăldat de mare.

Pe buze îi citesc un nume.

Închid ochii și-ncerc să-l uit!

 

 

 

Read Full Post »

resemnare

 

Între noi au crescut păduri dese,

arborii stau ca niște soldați tineri,

umăr lângă umăr,

privirea mi se izbește de trupurile scorțoase.

Nu te-am văzut de câteva anotimpuri.

Gânduri pornesc spre tine,

dar se rătăcesc înainte să te găsească.

Unele mor. Din trupurile lor

se hrănesc păsări răpitoare.

Altele înnebunesc, strigătele lor disperate

se întorc noaptea la mine.

Am învățat să te plâng,

din sămânța lacrimilor

mi-au răsărit răni în piept.

Read Full Post »

Older Posts »