Ți-aș fi putut sădi în suflet
copaci care să-mi poarte numele
și când ar fi crescut,
fiind deja pădure,
m-ai fi respirat doar pe mine.
Ți-aș fi putut pecetlui gura
cu cel mai păgân sărut
și ai fi tânjit mereu după buzele mele,
precum Iadul după necredincioși.
Ți-aș fi putut îngrădi libertatea
și tu ai fi crezut că acolo se termină lumea.
Dar eu ți-am arătat și potecile neștiute
și te-am lăsat să pleci.
Anunțuri
Lasă un răspuns