Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2016

despre sărbători

10704860_576299005828955_1942926209_n.jpg

Fiicei mele, Daria Andreea Hornoiu

Am păstrat dintr-o iarnă,

de la un Crăciun trăit din plin,

două zâmbete, o bucată de turtă dulce

din care-a mușcat un înger,

un glob mic care adăpostește

un sătuc înzăpezit

și o lumânare pe trupul căreia

s-au uscat lacrimile de ceară.

În fiecare an,

când lumea aleargă prin magazine

cumpărând fericire, îmi scot amintirile,

le așez pe masă în aceeași ordine,

globul, lumânarea, să aibă sătenii lumină,

turta dulce, poate s-o întoarce îngerul

și zâmbetul cel ros pe la colțuri.

Și pentru că atunci, la Crăciunul trăit întreg,

eram două, pereche,

rămâne mereu un zâmbet stigher

pentru care nu există față.

 

Read Full Post »

dacă nu mă știi

 

Expoziţia-cuprinde-o-sută-de-imagini

Dacă nu mă vezi,

strigă-mă,

o să-ți apară întâi

umbra mea schiloadă

tremurând de frica întunericului,

apoi o să-mi auzi vocea

descântându-ți tăcerea,

o să-mi simți sufletul,

uneori doinește

ca o frunză toamna

când se desprinde de ram.

Dacă nu mă știi,

inventează-mă,

fă-mi ochi de jar

să-ți încălzesc singurătatea,

fă-mi brațe puternice

să te pot prinde

când te dezechilibrezi.

 

Read Full Post »

Trepte

12399517_1698502003694801_1231013856_n

 

Mi-ar plăcea să pot ieși pentru câteva ore din învelișul ăsta, pielea asta ridată mă strânge un pic. M-aș întoarce la finalul celor 34 ani ai vieții mele. Am rămas datoare cu un sărut, am rămas datoare cu un cuvânt, cu o fluturare de mână. Am urcat precipitată în vagon, m-am ghemuit în scaunul incomod, mi-am scos o carte și m-am prefăcut că citesc. Prin minte mi-au trecut de câteva ori, dus-întors, momentele petrecute cu tine. La finalul călătoriei unele le-am aruncat din tren, altele le-am luat cu mine, le-am purtat până în al 50-lea an al vieții mele. În nopțile geroase le lăsam să-mi treacă iar prin suflet și prin minte de câteva ori, dus-întors, dimineața le adunam cu grijă și le ascundeam, chiar și de mine. Nu-mi venea să cred că am plecat fără să spun un cuvânt, fără să te privesc, chiar și cu un colț de ochi. Mi-era teamă de mine. Sunt o mare fricoasă! Poate cea mai mare.

Mi-ar plăcea să pot ieși din învelișul ăsta pentru câteva ore. Nici nu știi cât de repede m-aș putea întoarce în anul 34 al vieții mele. Aș poposi în gară, aș întârzia trenul, aș isca o ninsoare haină, câinească, aș stârni vântul, l-aș provoca să urle, aș opri ceasul gării și m-aș arunca în brațele tale. Pentru un sărut, pentru o îmbrățișare, pentru încă o vorbă, sau chiar o cafea. Aș aduna zatul, m-aș întoarce în anul 50 al vieții mele, și în fiecare dimineață aș turna urmele cafelei pe fundul ceștii și ți-aș privi chipul.

Read Full Post »

lacrimă-stea

 

10744988_10203380921987508_873186075_n

Agăț un colț de cer

și-l îndoi,

înăuntru strecor o lacrimă,

la noapte va fi o stea.

Cine știe cine va avea nevoie

de lumina ei?

Read Full Post »

despre a iubi

 

fotolia_84692164_subscription_xxl-jp-g-antonioguillem-fotolia-com_-e1442907388602

(sursă imagine: google)

Nici cer destul nu e să-mi mai asculte

povestea tristă despre a iubi,

nici lacrimi nu mai are să mai plângă,

nici stele nu-mi mai poate dărui,

doar luna cocoșată și îmbătrânită

mă mai întreabă uneori șoptit:

-Tu noaptea mori și dimineața învii iară?

Read Full Post »

tablou

 

12606731_1709740122570989_1335987324_n

 

Vocea gândurilor

îmbătrânită și răgușită,

ecoul pașilor mei tociți,

o melodie veche

ce se strecoară pe sub ușă,

fumul gros al lumânării,

umbrele schiloade sprijinite de pereți,

făclii aprinse în suflet,

fiori ce-mi străbat șira spinării,

iată un tablou al singurătății.

Auzi bătăile inimii mele în ușa ta?

 

Read Full Post »

Trepte (începutul)

10719395_578964878895701_1396402697_n

 

O ascultam stăpânindu-mi cu greu lacrimile, își ținea mâinile în poale și își împreunase degetele ca pentru rugăciune. În timp ce vorbea i se adânceau cele două cute din frunte și vocea îi devenea tot mai gravă, ca a vântului înainte de furtună.

Eram copil, aveam vreo cinci ani, nu aterizasem de prea mult timp în orașul ăsta mare, nu eram învățată cu străzile asfaltate, cu mașinile, semafoarele, cu mulți oameni. În satul de unde veneam eu, oamenii se adunau seara la Salcă, bărbații într-o parte, spre fântână, iar femeile se așezau pe băncile din fața porților, îngrămădite, ca boabele de struguri, ciorchine. Noi, plodimea, alergam de colo colo stârnind praful. În ziua de salariu a mamei am plecat în centru să ne cumpere de îmbrăcat și apoi să cinstim o prăjitură la o cofetărie luxoasă. Fâșul mi l-am ars înainte de a-l plăti. L-am îmbrăcat, m-am uitat în oglindă, și cât mama s-a ocupat de sora mea, învățată cu plita bunicii, de dorul ei, m-am lipit de teracota din magazin, și mititică cum eram, fundul mi l-am pus pe ușă. Mama n-a avut încotro, l-a cumpărat si mi l-a cârpit. Apoi ne-am dus la cofetărie. Doamne, ce frumos, pereții erau plini cu personaje din basme, Cenușăreasa, Albă ca Zăpada, Scufița Roșie. Priveam și zâmbeam prostește. Ioti! Ioti! șî pi aiasta o știu! Ne-am ales prăjiturile și ne-am dus cuminți la masă. Când a venit chelnerița și mi-a pus farfuria în față, i-am spus tare, din suflet: Bogdaproste! Toată lumea a început să râdă în hohote. N-am plâns, mi-am înghițit lacrimile și am privit cu ură prăjitura din farfurie. I-am luat doar moțul cel alb și l-am înghițit repede de teamă să nu scap lingurița din mână. Când am ajuns acasă mi-am spus: Am s-o iau încet, am să urc fiecare treaptă, dar n-o să mai râdă nimeni de mine.

Ei, n-a fost așa, am urcat treapta, dar oamenii au mai râs. 

Râsul lor m-a întărit. Am devenit mai om.

 

Read Full Post »

Older Posts »