Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2016

păsări

 

12654448_550541375115654_6969129834907637537_n

Sursă imagine: Mihaela Trifan
Pictorul nebun care s-a mutat în inima mea, a desenat astăzi păsări și le-a învățat să zboare.
Abia aștept să se întunece, să-și întindă copacii umbrele pe tavanul alb, să-și facă păsările cuib și să adoarmă.
Pictorul va primi ordin de evacuare.

Read Full Post »

păsări-doruri

lacrimi-poza-13-76652x500

 

de-o geană, atârna o lacrimă mare și albă,
ca un înger ce nu se-ndură să zboare,
între buze fărimițam numele lui,
literă cu literă, să-l doară
și-apoi să-l uit.

Read Full Post »

păsări – doruri

12606731_1709740122570989_1335987324_n

 

Scormonesc cu degetele drumurile adânci

ce-mi brăzdează palmele.

Caut urmele pașilor tăi plecând.

Te-am pierdut, nu știu încotro ai luat-o.

Spre Răsărit? Spre Apus?

Uneori te aud strângându-mă,

încet, ca o mare într-o zi de vară.

Mă agăț cu disperare de vocea ta,

și când cred că te-am găsit,

se deșiră, ca un curcubeu.

Read Full Post »

păsări – doruri

11124406_1615433425334993_758389031_n

Mă simt ca o pădure îmbătrânită

în care păsările nu se avântă

de teamă să nu-și frângă zborurile.

Pe cărările mele rătăcesc doruri fantomatice.

 

Nici un izvor nu se arată pe fața pământului,

apele curg în adâncuri.

Mi-e sete mereu, mi-s buzele pârjolite

și ochii-mi sunt gătiți cu cearcăne vineții.

 

Mă simt ca o pădure îmbătrânită,

n-am mai auzit de mult strigătul verde al mugurilor.

 

 

 

Read Full Post »

dor

 

326eeb0313ed216b0ad41fae35b9a170

Într-o noapte, un fluture și-a smuls aripile și mi le-a dăruit.
Se rotise toată noaptea în jurul lămpii.
Dar aripile lui erau prea mari pentru trupul meu bătrân.
Și-atunci, mi-am scos sufletul din piept și i-am prins aripile pe umeri.

 

Read Full Post »

trepte

 

12606731_1709740122570989_1335987324_n

 

Mă așez în colțul întunecat al vieții mele,  îmi îmbrățișez picioarele și-mi sprijin bărbia în genunchi. Tac, câteva lacrimi alunecă pe obrazul ridat. Răni vechi se deschid și sângerează.

O lampă veche stă lângă mine într-un picior, și ăla bandajat. Am cumpărat-o de la târg. N-o plăcea nimeni, era aruncată într-un cufăr vechi, alături de niște cești știrbe. Am luat-o. Am dat 2 lei pe ea.

I-am făcut o rochie-abajur nouă, dintr-o draperie veche, pictată cu flori de cireș. Arată ciudat, ca o fată bătrână.

Mă gândesc la bărbații care-au intrat în viața mea. Nici unul n-a rămas, toți au căutat ieșirea în caz de incendiu și-au fugit mâncând pământul. Nici măcar nu s-au obosit să strige FOC, m-au lăsat să ard de durere.

I-am iertat!

Aprind lampa și o primăvară palidă se zbate în colțul întunecat a vieții mele. Florile de cireș sunt prăfuite și obosite.

Caraghioasă lampa asta cu piciorul ei bandajat.

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

trepte

12399517_1698502003694801_1231013856_n

 

Îmi scot sufletul din piept și-l șterg ușor cu mâneca. Lacrimi sângerii i-au murdărit obrajii îmbătrâniți. Acum am mânecile pătate, dar mi-s palmele curate, le pot vedea drumurile ce le străbat. Întortocheate și adânci.

Pădurile cele verzi ce-mi populau ochii s-au scuturat. Mi-e iarnă mereu, un vânt rece mi-a răvășit genele și-mi lovește cu putere tâmplele.

Medicul spune că-i o migrenă, că aș putea lua o pastilă, dar eu știu că-i iarna.

A mai trecut o oră! Aud clopotul bisericii strigând răgușit!

Un autobuz bătrân, cu fața ponosită, cu niște ochi mari și galbeni,  oprește în stație. Câțiva călători coboară, își ridică gulerele hainelor și pășesc grăbiți spre casă. Îi văd prin fereastra mare de la bucătărie.

Mi-am uitat sufletul pe masă.

Îl mai șterg o dată cu mâneca și-l strecor printre coaste la locul lui.

S-a cam stafidit și el. Nici nu mai zvâcnește.

Aprind o lumânare și mă așez în genunchi, îmi împreun mâinile și tac. Nu am ce-i mai spune lui Dumnezeu, poate s-o-ndura și-mi va spune el.

O liniște grea îmi strivește umerii.

A mai trecut o oră. Clopotul bisericii strigă răgușit.

Sting lumânarea.

Nici azi nu mi-a vorbit Dumnezeu, o să încerc și mâine.

 

Read Full Post »

Older Posts »