Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2015

10392040_428661635295_7812957_n

 

Era ultima zi din 2010. Ne bucuram că trece, fusese un an cumplit. Sănătatea Dariei se șubrezea de la o zi la alta. În noiembrie a intrat în comă, greu s-a reîntors la viață. Cât am mai strigat-o, cât am mai rugat-o, ce-am mai plâns. Și-a revenit după câteva zile, a deschis ușor ochii și a șoptit: Mama, ești nebună? ce mă strigi așa tare, nu-s surdă!

Și-atunci am crezut că Dumnezeu și-a întors fața spre noi! Că ne mai dă o șansă!

În ultima zi din 2010, ne-au vizitat prietenii ei, apoi au plecat la petrecere și noi ne-am întors la ale nostre. Daria și-a desprins zâmbetul de pe buze, și-a eliberat lacrimile, ne-am dat hainele bune jos, ne-am luat pijamalele și ne-am așezat în pat. O tăcere grea ne apăsa umerii. Secundele se târau. Timpul părea că se joacă de-a viața și moartea cu noi. Când ne lăsa să respirăm, când ne înfunda gurile și nările până ne sufocam, apoi brusc ne elibera.

Înainte de 12 noaptea am deschis larg fereastra. Daria mi-a făcut semn să sting lumina, s-a așezat cu mare greutate în genunchi. M-am așezat lângă ea și ne-am strâns mâinile în rugăciune.

-Mama, spune tu prima!

Și-am spus!

-E rândul tău, Daria!

Daria m-a privit în ochi, apoi s-a ascuns în spatele pleoapelor.

-Doamne, să nu mă lași să mă mai chinui, nu mă umili! Nu vreau să ajung să fiu hrănită, spălată. Mama mi-a făcut unghiile la picioare. Ai văzut cum? Arăt cumplit, femeia asta habar n-are să se dea cu ojă! Să o ții departe de ojă și ruj, promite-mi! Am rugat-o să-și vopsească părul. Ai văzut-o ce și-a făcut? Și l-a ars! Vezi, asta înseamnă să nu știi cum e să fii cheală! O s-o trimit la coafor! În fine, dacă și la anul ai de gând să mă ții în casă, află cu nu-ți împărtășesc planul! Revelionul cu mama e plictisitor. Am jucat remi, am trișat, nu s-a prins, am avut un Jolly Joker în plus! În fine! Ori sănătoasă, ori deloc! M-am cam săurat să te tot implor! Stai să vezi ce-o să se chinuie acum să mă ridice și ce voi țipa la ea! 

Cam așa a fost!

Am mâncat niște ciuperci pe grătar, am mai plâns, am mai povestit, i-am șters unghiile de la picioare și i le-am făcut iar, am râs de cât de iscusită sunt…

Nu-mi doresc nimic!

Nu-mi fac planuri!

Sper doar să pot colinda în continuare munții, să mă bucur de măreția lor, să-i strecor cerului câte-un bilet în buzunar, să-i spun cât îmi este de dor…

Să fiți sănătoși oameni buni, să vă bucurați de ai voștri, să le spuneți o vorbă bună când îi vedeți înlăcrimați, să le mai luați din poveri când îi vedeți aduși de spate.

La mulți ani!

(mă duc să-mi ojez unghiile, Daria să nu râzi prea tare! sunt tot eu, nu m-am schimbat deloc!)

Anunțuri

Read Full Post »

trepte

 

11186306_1622745881270414_18741259_n

Stătea într-o baltă de sânge, avea gura plină de pământ. Prin bluza sfâșiată în vedeam sânii. Frumoși sâni. Cine o rănise? Ce fulger îi rupsese hainele, ce gheră nevăzută îi scrijelise pielea? Ce animal o atacase?

Uneori viața doare mai tare ca moartea!

Îți vine să crezi?

Imaginea femeii m-a urmărit toată viața!

O găsisem la marginea drumului, fusese probail victima unui accident, așa credeam. Nu m-a lăsat să chem poliția, spunea că-i e bine. Și sângele? De frică, ripostase ea, o hemoragie.

În mașină a leșinat, așa că am dus-o la spital. O țineam în brațe. Era atât de ușoară, ca un fulg. Mă uimea pielea ei ca sideful. O femeie frumoasă dar extrem de tristă. Aveai impresia că din buzele cărnoasă n-a mușcat niciodată un sărut, erau perfecte, ca-ntr-o pictură. Eram plin de sânge, sângele ei. Și-atunci i-am văzut rana de pe sân. Fusese om, nu mașină.

Țipam ca un disperat pe holurile spitalului:

-Să vină cineva, femeia asta a fost victima unui viol.

Și-atunci s-a stârnit furtuna. Toți ochii s-au îndreptat spre mine. Eram un străin care adusese la spital o femeie violată. O femeie care era în comă, sau care leșinase, un leșin lung, ca o moarte.

Timpul părea că-și încetinește ritmul. Se țesea o lume paralelă care mă prinde în pânzele ei. Deveneam prizonier într-un loc străin, alături de o femeie frumoasă și tânără, care voia să renunțe la viață.

Mă rugam pentru prima oară, nu la Dumnezeu, ci la cel care-l crease, aveam nevoie de cineva mai puternic care să destrame pânza groasă, să împingă timpul pe șinele lui și să pornească spre viața din care veneam.

A durat o veșnicie. Îmbătrânisem așteptând un semn.

Și-ntr-un târziu cineva mi-a spus:

-Vă cheamă!

Și-am intrat într-o rezervă. Doi ochi triști se chinuiau să zâmbească și buzele cărnoase frământau cuvinte.

-M-am temut să nu ți se întâmple ceva rău, să nu devii din salvator criminal, m-am întors. Poți pleca. Aș vrea să uiți!

Dar n-am uitat, după un timp am revenit și-am cautat-o, plecase. Lăsase totul și fugise în lume purtând un semn pe sânul stâng.

Mușcase moarea din ea!

 

 

Read Full Post »

e doar noapte

 

 

11079804_675695665889288_1962662556_n

în colțul ochiului stâng

o lacrimă-și sapă mormântul,

în colțul ochiului drept

se stinge zborul unei păsări.

în fața mea,

umbra unui copac se întinde pe un zid,

umbra mea se sprijină de umbra copacului.

privite din cer, par pereche,

și umbra mea are ramuri.

o pasăre de noapte ni se alătură.

dacă umbra păsării s-ar suprapune peste umbra mea,

privită din cer, ar părea că am aripi.

E doar noapte!

 

 

Read Full Post »

păsări-doruri

 

10596196_1698153467062988_1719388149_n

Obrazul stâng poartă încă urma sărutului tău,

în obrazul drept și-au săpat lacrimile albia,

în frunte ți-am scris cu vârful degetelor

numele,

pe fiecare umăr am câte-o rană.

Cândva am fost pasăre, zburam.

Acum mă târăsc, am gura plină de pământ,

l-am mușcat, să-l doară.

Doar ochii îmi sunt senini

și-au început să-mi înmugurească genele.

Read Full Post »

trepte

12399517_1698502003694801_1231013856_n

 

Mi-am dereticat casa, am întins masa mare în odaia cea bună, am așezat două pahare cu apă, două farfurii și  două bucăți de pâine.

L-am invitat pe Dumnezeu pe la mine.

M-am gândit că lumea-i ocupată și el are suficient timp liber în seara asta.

Și-am stat, și pâinea s-a uscat pe farfurii, și apa a început a se învârti în pahare.

În jur, la fiecare fereastră se aprinde câte o stea.

Mă ridic și aprind și eu o lumânare. Dar nu e suficientă lumină, și mai aprind una, și-ncă una.

Un copil stă cu nasul lipit de fereastră, el în aștepta pe Moș Crăciun!

Eu îl aștept pe Dumnezeu.

L-am invitat pe la mine.

Mi-am luat rochia neagră, cea pe care mi-a dăruit-o la naștere, mi-am dat părul după urechi, să-mi vadă fața, să-mi vadă șanțurile prin care curg lacrimile spre bărbie și mi-am uns mâinile cu un strop de ulei. Mi-e pielea crăpată.

Din când în când îmi netezesc poalele.

E un obicei mai vechi, am emoții.

Pe sub ușă se strecoară un colind.

Îl fugăresc. Nu-mi place! Și nici nu vreau să mă găsească plângând.

Golesc paharele și pun apă proaspătă.

Copilul privește încă pe fereastră. Pare din ce în ce mai trist! Unde-o zăbăvi și Moș Crăciun? Anul trecut l-a ocolit. Pare că și norocul îi ocolește pe ai lui.

Dacă vine Dumnezeu, am să i-l arăt.

Se-nserează. Colindul se strecoară iar pe sub ușă. Îl gonesc și-mi netezesc poalele. Am emoții. Nu m-am întâlnit niciodată cu Dumnezeu. O lumânare se stinge, își varsă ultima lacrimă de ceară fierbinte.

N-o să vină! Mi se face foame. Rup o bucățică de pâine. S-a uscat. O înmoi în apă. Așa-i mai bună.

Sting și cealaltă lumânare, asta o țin pentru ultima suflare.

Colindul se strecoară iar pe sub ușă. Îl las să-mi umble prin casă, apoi mă prind de el și plecăm hai hui, în copilăria mea. Coborâm râzând câteva trepte.

 

Read Full Post »

lacrimi-doruri

lacrimi-poza-13-76652x500

e atâta primăvară afară,
încât din fiecare lacrimă
dă un mugur.

 

Read Full Post »

Trepte

10866910_1571455829732753_1171426334_n

 

A intrat în viața mea într-o zi în care soarele se coborâse pe pământ și topise asfaltul.

Nici o frunză nu se clintea, păsările nu mai zburau, de teamă să nu le ia foc aripile

Priveam viața de la fereastră, o viață albastră cu miros de asfalt încins.

Copacii se uscau de sete, florile păleau rând pe rând, lumea se ascunsese în casă.

Mă rugam să vină ploaia. Să-mi stingă dorul, să adape pădurile, să trimită soarele sus, pe cer, acolo unde-i era locul.

Spre seară, Dumnezeu mi-a auzit ruga. Cerul și-a îmbrăcat hainele negre, a strigat de câteva ori cu putere, pământul s-a clătinat, ferestrele s-au închis, păsările și-au părăsit cuibuirile încinse și s-au ascuns sub streșini, și-o ploaie rece s-a năpustit asupra noastră.

Pe el l-am adăpostit o noapte.

Ne-a cântat ploaia și noi ne-am iubit.

Auzeam păsările spălându-și aripile în streșini, auzeam copacii bând apă cu lăcomie, se zbăteau frunzele, asfaltul avea fața plină de bălți, își spăla rănile lăsate de soare.

Și noi ne iubeam. Tandru! Și ploaia cânta la ferestre. Din când în cînd vântul împingea perdelele, și-atunci mă ascundeam în brațele lui.

Mi-era dor de iubire. Așa cum îi este însetatului dor de apă.

Și Dumnezeu mi-a ascultat ruga și-a trimis o ploaie rece de-o noapte.

Și-n noaptea aia am mai urcat o treaptă.

 

Read Full Post »

Older Posts »