Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Noiembrie 2015

doruri

poze-cu-pescarus-spre-apus

Îmi despic sufletul.

Dintr-o rană

țâșnește un pescăruș cu aripile-nsângerate,

din altă rană,

pe care-o credeam închisă,

o lacrimă se scurge,

și alte răni încep a plânge.

Doar pescărușul se înalță

și aripile lui însângerează cerul.

 

Read Full Post »

doruri

10705152_572389232886599_683196811_n

Decupez dintr-o fotografie veche
o mare vălurită,
câțiva pescăruși,
o barcă părăsită,
și un pescar amator.
Dintr-o altă fotografie,
rup o bucată de plajă
și o umbrelă colorată.
Îmi răscolesc amintirile,
dau de tine,
cuibărit într-un colț,
trist, dar la fel de tânăr
cum te lăsasem,
îți șterg un pic chipul prăfuit
și mă cuibăresc în brațele tale.
Nu privi pe fereastră,
afară-i iarnă.

 

Read Full Post »

trepte

 

11076797_1609066802638322_1594154424_n

Și-am tot colindat, ca o umbră întinsă pe ziduri, slabă și palidă.

Am rătăcit cărarea de mii de ori.

Am înnoptat sub fereastră. M-a găsit dimineață, ca pe un fulg de nea rătăcit de ninsoare, ghemuită, cu bărbia sprijinită în genunchi. M-a luat în brațe și m-a dus în casă.

Și-ntâi m-a-ncălzit cu șoaptele lui, apoi i-am gustat primul sărut și nu m-am mai săturat.  Mi-am lipit trupul schilod de trupul lui, i-am luat palmele și mi-am acoperit sânii. Și m-am topit. Nu mai eram un fulg rătăcit de ninsoare, eram strop de apă, îi umezeam buzele însetate.

Dar eu eram o umbră, auzeam zidurile trosnind de dorul meu.

Și-am plecat.

Am rătăcit cărarea de mii de ori, dar nu i-am mai înnoptat niciodată sub fereastră.

L-am lăsat să se bucure de-o iarnă adevărată.

Read Full Post »

păsări – doruri

 

11026369_663638473761674_281570604_n

Să-mi lași timpul să-și mestece secundele,

să nu-l mai ademenești cu minutele tale

verzi, cioplite cu grijă, gătite cu zâmbete.

Să nu-l mai strigi, să nu-și mai întoarcă privirea

după tine, să nu-și  mai potrivească bătăile

cu pașii tăi.

Să-mi lași timpul să-și mestece secundele.

Încet, să nu mi se înece, să nu mi se rănească,

să nu-l mai doară.

Să te uite, să nu-și mai întoarcă privirea după tine.

 

 

 

Read Full Post »

trepte

10539214_532995396825983_1983681534_n

 

Mă așez la masă cu dorul. Îi torn un pahar cu amar, pe-al meu îl umplu cu lacrimi.

Îi povestesc despre o mamă bolnavă de cancer.

O durere îmi strânge sânul. Mama despre care spun, nu-l mai are.

Îi întind mâna dorului. Dorul varsă o lacrimă în palma mea.  Pielea însetată o soarbe.

Am gura amară. Am băut din paharul dorului.

Ascult strada. Câțiva pași îi străbat spinarea, strada oftează. Oftează și dorul.

O bufniță s-a așezat pe gard cu fața spre noi. Îi sclipesc ochii. Poate plânge. Sau poate noaptea i-a dăruit două stele. Are de unde.Îi mai torn dorului puțin amar. Eu mai am lacrimi.

Becul din hol dă semne de oboseală, clipește de câteva ori și adoarme.

Mie nu mi-e somn.

Nici dorului nu-i e somn.

Clopotul bisericii din colț își drege glasul, apoi strigă de câteva ori. Nu-i număr strigătele, e târziu.

Îmi invit dorul în dormitor, mă așez pe pat, se așează lângă mine și își pune capul pe umărul meu. O lacrimă îi sărută fruntea. Ultima.

Mâine vor curge altele.

 

 

 

 

Read Full Post »

păsări – doruri

1-1262796404Bx4s
şi-ţi scriu numele cu sufletul pe albul iernii.
şi fulgii-l văd şi-l acoperă,
ca nimeni să nu-l mai citească.
şi mă-ncăpăţânez şi-l scriu iar!
şi fulgii-l şterg.
ninge, şi ninge, şi tot ninge.
mi-e alb.

Read Full Post »

trepte

 

12278167_1690146851196983_1878870575_n

Mi-e dor de tine ca de-o vară îndepărtată. Ultima pe care-am simțit-o, pe restul le-am pășit. Sufletul ăsta înțelege și se vălurește, acoperindu-mi sânii. Ochii mi se umplu, nu de nisip, ci de lacrimi mari. Unele evadează și se lungesc spre bărbie. Stau o vreme atârnate, apoi se aruncă în valurile ce-mi scaldă sânii.
Mi-e dor de tine.
Întind mâna și sparg timpul. Secunde ciobite mi se înfig în palmă și străpung drumurile înguste ce-o străbat.
Între noi și-au țesut anii perdele groase. Ți-e chipul tot mai îndepărtat. Abia de-ți zăresc fruntea și sprâncenele arcuite. Dacă mă strigi, să știi că strigătul tău nu mai ajunge la mine.
Încerc să-mi sting dorul cu un strop de apă. Nu cedează. Iau o pastilă de somn și mă întind în pat. Îmi așez palma dreaptă pe umărul stâng, palma stângă pe umărul drept. Sufletul se liniștește, își înghite valurile.
Pastila își face efectul. Adorm. Să nu mă strigi, în somn, vocea ta ajunge la mine.

Read Full Post »

Older Posts »