Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Octombrie 2015

dincolo de cortină

1505437_10201691957159143_1391526752_n

O pândeam din spatele perdelelor. O așteptam să se întoarcă de la cursuri și aflam ce este în sufletul ei după felul în care călca.

Dacă venea încet, aproape lipită de garduri, cu mâinile înfipte în buzunare, cu privirea țintind asfaltul, știam că în sufletul ei se scufundă corăbii. Că un ocean mânios îi mușcă din marginile sufletului. Și atunci mergeam spre ușă, o deschideam larg, îmi desprindeam brațele de pe lângă trup și o lăsam să alunece la pieptul meu. Părul ei lung mi se vălurea pe umeri și-i auzeam inima bătând cu putere, ca o ploaie însoțită de grindină.

Alteori călca ștrengărește, se oprea în fața ferestrei, flutura mâinile, ca o pasăre ce a învățat să zboare, repede, repede, îmi zâmbea, știa că sunt în spatele perdelelor, o luam la fugă spre poartă, îmi sărea în brațe, și o învârteam în sensul acelor de ceasornic, încercând să o așez iar pe axa timpul, de pe care o împinsese boala.

Timpul nostru avea altă unitate de măsură, lacrima. Uneori de bucurie, alteori de prea tristețe.

Lacrimile de bucurie erau mereu însoțite de curcubeu. Lacrimile tristeții aveau cadența ploilor de toamnă. Un cer neguros se așeza deasupra casei noastre și nici o rugăciune nu-l clintea.

Oamenii îi vedeau frumusețea exterioară, eu îi știam câmpurile verzi din adândul ființei, știam cântecul sângelui ce-i aluneca prin vene, o doină.

Ne jucam cu păpușile, avea vreo cinci ani, ne făcusem căsuțe, croiam, dereticam, mergeam la cumpărături…

Ea avea o alimentară, eu mă ridicam din colțul meu și mă duceam la ea.

-Bună ziua.

-Ce doriți?

-Păi aș lua niște fructe, un borcan de mazăre, un pui, o ciocolată. Aaa, ulei, nu mai am ulei!

-Mai bine luați ficăței, sunt proaspeți!

Așa aflam ce-și dorește să mănânce, cum ar trebui să mă port, să-i fiu și mamă și prietenă. Noaptea, când ea dormea, descuseam cu răbdare jocul nostru.

-Iar vrei la teatru de păpuși? Phii, Alina și gâscănelul! M-am cam plictisit de piesa asta.

Și păpușa ei șoptea:

-Eu nu, îmi plac toate cântecelele.

E prea dimineață! Strada pare un râu întunecat și bătrân, nu-i văd valurile, parcă-i de smoală.

Doar sus,într-un colț de cer, un ochi de stea clipește mărunt.

-Bună dimineața! Lapte aveți? Dar biscuiți Petite Beure? 

-Acum primim marfă! O să vă pun deoparte și cacao! Mie așa îmi plac biscuiții, scufundați în lapte.

Anunțuri

Read Full Post »

ție, îndepărtatule

11853878_1659733774238291_2138585196_n

Strângeam palma să nu-mi topească soarele sărutul lui,

țineam buzele lipite să nu-i pierd nici o șoaptă,

ochii îi ferecam cu genele, să nu-i deșire vântul chipul.

 

Dimineața îmi bătea în fereastră cu ploaia

și visul murea încet.

 

De ce mor visele în zori?

 

 

Read Full Post »

nostalgie

sotron

Pe strada mea
nici un copil nu mai desenează
zâmbete pe asfalt.
Nici un zmeu
nu-și mai agață aripile
în firele întinse între stâlpii bătrâni.
Pe strada mea
nici un șotron nu se mai odihnește la soare,
nici o coardă nu spintecă aerul.
Nici un cântec nu dă ocol casei,
nici măcar vântul.
Toți copiii au laptop!
Pe strada mea
trece zilnic un bătrân înfofolit,
îi e mereu iarnă.

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

552367_10151447048416319_1823969746_n

 

În staţia de autobuz erau doar vreo trei oameni.Oraşul încă dormea. Îi auzeam respiraţia.

Un căţel se încovrigase lângă casa de bilete. Ploua bătrâneşte. Îşi scoase sandvişul din geantă şi i-l oferi blănosului.

Frigul i se strecura pe sub haine şi-i rănea pielea.

Autobuzul venea încet, tuşind zgomotos. În jur prea dimineaţă, în sufletul ei era încă noapte.

Urcă şi se ghemui într-un scaun, lângă fereastră. Lângă ea se aşeză un bărbat trecut de prima tinereţe. La un moment dat îi simţi privirea pe genunchi, îi mângâia uşor cu genele, încercând să-i ridice doar puţin fusta. Genele ei îl împiedicară. Se lipi de fereastră şi îşi continuă visul. Bărbatul renunţă la genunchii ei.

Picături perfecte se rostogoleau peste pielea gri a autobuzului. Un miros puternic de parfum îi violă nările şi stomacul i se ridica spre gât. La următoarea staţie urcă un tânăr şi începu să cânte:

Mama nu mai este, tata n-a fost niciodată, sunt singur pe lume, n-am de-o pâine…

Nu mai avea nici ea. Îşi dăduse pachetul căţelului.

Îi era dor de vară. De un strop de senin, de câteva cireşe coapte, de-o mângâiere, de mare. N-o văzuse anul ăsta, doar o auzise strigând-o. Vino! Vino!

Unui tânăr îi sună mobilul.

-Da bă, m-am trezit! Să mi-o sugi! Ajung acu, ce, stai în ploaie?

Se întoarse la visul ei şi începu să cânte:

Read Full Post »

trepte

326eeb0313ed216b0ad41fae35b9a170

Stăteam în fața lui la o șoaptă distanță. Vedeam cum își saltă cuvintele în gât, cum le-mpinge spre gură și așteptam să le elibereze. Ca un copil. Le înfulecam repede, ca atunci când eram mică, mică, și bunica aducea laptele proaspăt muls într-un ulcior. Îmi aplecam fața spre marginea rotunjită, o prindeam între buze și nu mă lăsam până nu sorbeam tot laptele. Îmi ștergeam mustățile albe și pufoase cu podul palmei și zâmbeam tâmp.

Bărbatul din fața mea avea chipul cioplit în piatră. Nici o tresărire. Privea pe deasupra capului meu și mă rugam să se împiedice o secundă și să-mi alinte fruntea cu genele indecent de lungi și dese.

Își ținea mâinile în buzunarele mari ale sacoului, umerii îi erau ușor coborâți, iar de sub mustață se iveau niște buze cărnoasă și coapte. Mă întrebam câte femei or fi sărutat și câte or fi plâns de dorul lor.

Stăteam cuminte așteptând cu încăpățânare să mă zărească. Nu-mi păsa că eu voi fi următoarea lui victimă. Nu mă speria nici gândul că vor veni nopți în care lacrimi mari îmi vor săpa riduri sub ochi.

Acum eram aproape de el, la o șoaptă distanță.

Îmi auzeam inima zbătându-se în sânul stâng și simțeam cum pe șira spinării treceau caii la trap.

Plecase toată lumea, doar eu rămăsesem pironită în scaun. A trecut încet pe lângă mine, și mirosul de tutun mi-a pătruns în nări, a alunecat spre inimă și pentru o clipă n-am mai simțit-o.

Ani de zile am trăit cu această senzație de bucurie și durere. Amar și dulce, senin până la lacrimi.

Mă îndrăgostisem de bărbatul ăsta, de chipul lui cioplit în piatră, de vocea lui gravă, de privirea tăioasă. Pentru el urcasem câteva trepte spre lume, și tot pentru el aveam să le cobor, să mă întorc în beciul în care mă alungase viața.

Read Full Post »

jurnal de singurătate

 

12000044_1679361972275471_113776714_n

Și ploaia asta grăbită care aleargă pe străzi,

și cerul ăsta posac, fără păsări,

și oamenii triști adăpstiți sub umbrele,

și autobuzele astea vechi cu ochii lor mari,

și gândurile mele șifonate, și sufletul ăsta

agățat într-o coastă, ca o rufă uitată pe culme,

în bătaia vântului.

 

Și peste toate astea iar ploaia.

 

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

11909703_1665070370371298_653234118_n

 

Noaptea-și stinge stelele.

Miroase a tămâie.

Ploaia a cântat dezmățat

ca o femeie beată.

Acum a ostenit.

Vântul îi șterge urmele.

Sufletul meu ruginește.

O pasăre își scutură aripile.

Nu zboară, cerul ăsta mohorât

n-o atrage.

Caut în buzunarul halatului

un petec de hârtie.

Ieri îi mulțumeam lui Dumnezeu că trăiesc,

azi rup biletul.

Pasărea se încumetă să zboare,

îmi scriu repede în palmă:

Vreau și eu să zbor!

Îmi lipesc mâna pe fereastră.

Nu citește nimeni.

Read Full Post »

Older Posts »