Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iulie 2015

Învățătoarea

11180069_1621798841365118_1167580099_n

 

Şi-mi spusese bunica:

– Dumnezeu nu dă mai mult decât poţi duce, şi dacă ţi-o dat aşa desagă grea, e pentru că a avut încredere că n-ai s-o abandonezi, că n-ai să te abaţi de la drumul greu. Crede-mă ce-ţi spun! Ştie El, Dumnezeu, pe cine să aleagă.

 

Învăţătoarea privea prin fereastra prăfuită pădurea. Copacii aveau ramurile încurcate, vântul duşmănos se plimbase şuierând prin pletele verzi.

De câteva zile ploua dezmăţat. Poteca se îneca în apă. Cerul se prăvălea peste pământ.

Oamenii stăteau în bătătură şi din când în când îşi împreunau mâinile şi vocile în rugăciune.

Iartă-ne tată ceresc, iartă-ne, că tare ne acrirăm. Umblăm cu frunţile încruntate şi cu buzele strânse. Dinţii nu-i mai folosim să tocăm mâncarea ci să ne muşcăm între noi! Turbăciuni suntem, nu oameni.

 

– Măi, Grigoruţ, unde pleci pe vremea asta, taică? Te saltă vântul! Îţi rupe braţele!

– Nană, mă duc la autobuz, plec la Gvardeniţa, îi soacră-mea bolnavă, îi duc câte ceva!

– Şăzi băiatule cuminte, înham caii şi vă duc eu, o iau şi pe învăţătoare, să nu coboare singură dealul spre Traian, prin vie. E plină de apă, căzură strugurii, anul ăsta nu mai facem vin. Nu ne mai împărtăşeşte popa! Ia să dau o fugă la şcoală să-i spui! Fata asta-i tot mai amărâtă, s-a ofilit-nainte de vreme. O să orbească privind cerul. Apoi de-acolo nu mai vine nima! Cică-n rai apele sunt verzi. Nu fusăi eu acolo, le visai! Îi spusăi şi popii, da popa mi-a zis: Băuşi, neisprăvitule! Focul iadul ar să te ardă! Iete şi popa, unde stătea credinciosul. De parcă eu nu-l văzui cum se uită după fundul muierilor. Domnişoară, ha, auzi? Dă-le drumul plodurilor şi hai să te duc la unitate! Vine prăpădul, mai ai şi copilul cu tine! Luai o şubă, de ne-o prinde, să vă acoperiţi! Las că nu-i faci mata doftori! Aiştea nu-s buni decât de sapă! Te mai uiţi şi cine-i creşte! Unii se cresc singuri, ca bălăriile de pe marginea drumului. Îi iubeşti matali, da mă-sa trebuie să-i drăgălească, să-i spele. Pe-aiştea îi spală doar ploaia! Haramu ei de viaţă! Hai, domnişoară, că te ia vântul şi te duci după al dumitale. Dii, dii Negruţule, dii Albişorule, hai să ducem omuleţii iştea la căşile lor! Vine apa mare, smulge podul! Hai cu tata! Auzi, domnișoară, da matale mănânci, sau dor privești mâncarea? Îndeamnă-te, bea colo o gură de rachie să geamă stomacul. Ai să putrezești de vie. Ascultă la mine că-s om bătrân, dacă nu pui oleacă de cărniță pe tine, o să te folosim ca pe sperietoare, te țintuim în lan. Prea ești schiloadă. Mai ieși în lume, du-te la Severin, vii înapoi, iar pleci, și tot așa. Vezi și altceva, mai uiți. Colo la unitate privești în dreapta, soldați, privești în stânga, soldați. Cum să uiți?  Și cu iștea mititei, mai dă-le teme pe-acasă. Păi n-o întrebai io pe Niculița: Fa, ai teme? Și ea răspunse: N-am moșule, le făcurăm cu doamna la școală. Mai stete și ea cu noi, că n-are ce face acasă. Păi dacă le face cu matale, mă-sa stă ca patroana la poartă cu mâinle în sân. Dii Negruțule, dii Albișorule! De n-ar tune, să nu se sperie. Hai, acoperiți-vă cu șuba, vezi că am două mere în buzunar, dă-i unul fetii și unul mănâncă-l mneata! Iote, tăinuirăm și ajunserăm. Io, taică, te-aș lua la noi. Ar tăia baba un cocoș, l-ar jumuli și-ar face o mâncare grasă, și te-aș pune să mănânci și dimineața, și la prânz și seara. Vezi, de plouă mâine, nu veni, las că merg eu la școală și trimit copiii acasă! Că nu-i faci numteata doftori!

 

 

 

Read Full Post »

vine furtuna!

 

11414795_1638857812992554_1883168840_n

Cerul s-a-mbrăcat în armură și așteaptă furtuna.
Aud zăngănit de arme, cai-nori negri aleargă
urmăriți de sulițe- fulger.
Un porumbel își întrerupe zborul
și mi se așează pe umărul drept.
Pe umărul stâng port semnele unui război.
Închid fereastra și trag oblonul.
O suliță se înfige în pieptul cerului
și armura țipă cu glasul ei de fier.
Vine furtuna!

Read Full Post »

 

DSC_1646

Am intrat în clinică așa cum pășește o furtună într-o zi de vară. Călcam apăsat pe marginea holului, iar cimentul țipa sub tocurile mele. Am bătut ca un oștean grăbit la ușa cabinetului și am intrat, fără să aștept să fiu chemată.

M-am izbit de privirea medicului  și abia atunci m-am oprit.

– Am programare.

– Toată lumea are.

– Eu mă grăbesc, viața fiicei mele părăsește trupul, i se scurge prin ochi. Lacrimi.

– Spune.

Am turuit povestea celor noua ani, m-am servit singură cu apă și mi-am înfipt unghiile în podul palmei până l-am înroșit.

– Trebuie să o aduci. Să o convingi să o văd. Nu pot face tratament de la distanță. Uite un număr de telefon. De tine depinde.

Am ieșit mai răvășită de cum intrasem, de parcă toate tunetele și fulgerele pe care le eliberasem, se întorseseră tot spre mine, sfârtecându-mi carnea.

În hol m-am lovit de un bărbat. Am scăpat dosarul pe jos, și toate analizele, tomografiile și scrisorile medicale s-au împărștiat.

S-a aplecat să mă ajute.

– Tu? Neuroblastom?

– Nu eu, fiica mea.

– A câta recidivă?

– Nu le mai știu șirul. Poate a treia.

– Eu plec în concediu, două săptămâni, dacă nu vă ia nimeni, când mă întorc, mă ocup eu de voi. Uite aici o carte de vizită. Sunt doctorul Ramir Zahed. Da, sunt arab. Începe ramadanul, plec în țara mea.

Am ajuns acasă zdrențuită, ca o pasăre fugărită de vânt.

– Am o veste. Am cunoscut un arab!

– Phii, asta chiar este o veste. Ai stat ce-ai stat, ca toanta la poartă, și ai pus mâna pe-o sondă de petrol. Mă faci să râd.

– Zău, e medic, vrea să se ocupe de tine. Acum va pleca un timp, e ramadanul.

– Și la noi este sfârșitul. Mă scutești cu el cu tot. A înțeles ce i-ai spus? Știi, sunt oameni care nu pricep zgomotul lacrimilor. Bănuiesc că i-ai plâns cu disperare.

– N-am plâns. L-am lovit când am ieșit, m-a ajutat să-mi adun hârtiile.

– I-ai dat cu dosarul în cap? Te iubesc, cu tine semăn. 

– Nu i-am dat în cap.

– Mă dezamăgești, mă întorc la tata.

 

Într-o seară i-am scris un mesaj lung, i-am povestit despre tot. Simțeam nevoia să spun cuiva, și cum el nu era în fața mea, și nu mă putea opri, cuvintele s-au rostogolit cu repeziciunea mingiilor de tenis, sfârtecau aerul. La final am apăsat send cu ochii închiși.

Ca un copil care și-a spus rugăciunea grăbit.

Răspunsul lui a venit când nu mai aveam nevoie.

Trăiam deja sub un troian de zăpadă și mă învățasem să-i aud cântecul scârțâit. Nici nu simțeam frigul. În sufletul meu se aprinsese focul și flăcări lacome îmi ardeau cerul gurii.

Doar lacrimile îmi înghețau pe obraji. Dorul nu se vede.

Îmi aminteam de vremea când puteam zbura. Și-atunci flăcările se potoleau o clipă. De mila aripilor frânte, dar nu înfrânte.

Read Full Post »

 

11666023_938610789511581_304741661777745408_n

 

Între noi doi, timpul mestecă zgomotos secunde.
Când eu sunt la apus, tu îți stingi visele într-o cafea.
Eu număr stelele și le-ncarc în Carul Mare,
Tu desenezi femei cu plete despletite.
Când tu adormi obosit de-atâta soare,
eu răstorn stelele-n mare și duc Carul la marginea cerului.
Între noi timpul mesctecă zgomotos secunde.
Tic Tac, tic tac, tic tac. Și tu taci.

Read Full Post »

images 2

 

Ademenesc cerul să-și rostogolească seninul în ochii mei.

Locuiește acolo un pictor șchiop și bătrân,

care pictează o mare în care să-mi vărs râul de lacrimi.

Are nevoie de mai mult albastru.

Ademenesc  cerul cu tot cu păsări, zbor după zbor.

Se agață de genele mele, ca de niște crengi desfrunzite.

Pictorul bătrân din ochii mei poartă cuiburi pe umeri.

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

Is this burning an eteunal flame fluorescent painting - Flacara eterna pictura fulorescenta

 

Sursă pictură: Corina Chirilă

 

Mi-a fost greu să-mi adun apele doruri în matcă.

Mi-au tot mușcat din marginile sufletului.

Nu m-am împotrivit.

Mi-am ținut cuvintele în cerul gurii, ferite de ploaia de lacrimi.

Apoi a apărut curcubeul.

A răsărit în colțul ochiului stâng, a pășit peste frunte, spre colțul ochiului drept.

Cel care zâmbește uneori.

Cuvintele s-au deprins mai senine ca niciodată.

M-am așezat la granița dintre viață și veșnicie, ca o lumânare atinsă de soare, aplecată cu fața spre pământ, și le-am eliberat.

Curcubeul s-a deșirat. Dorurile s-au adunat în matcă, curg domol. Din când în când câte-o pasăre își oprește zborul și se adapă din apele limpezi.

 

 

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

10811382_1564000620478274_1260585504_n

 

În brațele lui mă făceam tot mai mică, aș fi putut să mă strecor în buzunarul de la piept, dar nu-mi puteam desprinde buzele de buzele lui. Mă trezea dimineața aducându-mi cafeaua pe noptieră. Își strecura mâinile pe sub plapumă și îmi desena cărări pe tălpile înguste. Și-atunci țipam: Nu, nu, nu, nu mai vreau să plec, vreau să prind rădăcini aici.

N-a durat decât un anotimp, o iarnă.

Străbătea munții pentru mine. Venea nins, pleca înfrunzit. Începusem să zâmbesc tot mai des, în ochi mi se aprindeau și stingeau felinare.

Cel mai drag mi-era când ieșeam să ne plimbăm noaptea. Făceam poteci prin zăpadă, ale lui drepte și largi, ale mele șerpuite și timide, din când în când se împleteau, și-n locul ăla poposeam. Cât pentru o îmbrățișare.

Într-o zi nu i-am mai răspuns la telefon. Mă temeam de prea multă iubire. Îmi încolțise în minte ideea că cei ce se adoră plătesc tribut morții, că unul dintre noi îl va conduce pe celălat spre veșnicie, și mă temeam că tot eu voi fi aceea.

În fiecare noapte adormeam plângând, și mă trezeam cu buzele uscate, și-mi era cumplit de dor de o cafea.

Îi scrijelisem numele în podul palmei și-mi așezam palma peste sânul stâng, acolo unde îl purtam, ca pe cel mai frumos dar al anilor mei secetoși.

Anii au șters o parte din litere, doar una se mai zărește, șchioapă și stingheră.

 

Read Full Post »

Older Posts »