Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Aprilie 2015

11039556_667362663389255_2042385281_n

 

Deschid ferestrele sufletului şi păsări doruri împânzesc cerul.

Sunt pustie, îmi înfig degetele în umeri şi-mi strâng buzele între dinţi.

Clopotul bisericii dăngăne răguşit anunţând un zbor frânt.

Un copac tânăr îşi tremură hainele verzi.

Îmi acopăr genunchi cu un pled uzat. Cândva era un câmp plin de maci. Trecerea timpului i-a şters culorile. Nici genunchii mei nu mai sunt rotunzi.

Vântul se izbeşte în uşă.

Nu-i deschid, m-am învăţat singură cu dorurile păsări.

Azi le-am lăsat libere, se vor întoarce la primii stropi de ploaie.

 

 

Read Full Post »

993529_510752418972552_2007549930_n

Sursă imagine: Ionuţ Caraş

 

– Măi Antohi, da ci mai iera pi la Puieşti?

– Ci sî hie, ci sî hie? Lumi puhoi, islazul plin, animali di vânzari, forfotî, iujul sî-nvârtea, sălta fetili la cer.

– Te-ai dat şî tu?

– Hi hi, ci zâsăşi, da io am bănet? Ioti, nici buzunări n-am. N-am nici cămeşă, doar nădragii iştia. Tălchili goali, burta goalî, sufletul plin.

Antohi se-ntorsese în sat după o absenţă de vreo două luni. Era mai slab şi parcă mergea mai aplecat. Îi ştiam mersul, călca uşor pe călcâiele crăpate, dădea din mâini şi vorbea singur.

– Hă hă hă! acu vini, vini, aud io. Duşmanul i în păduri. Văd gura puştii. Glonţul măăăă! Păzeaaa! Nu tragiţi oameni buni! Sunt io, Antohi!

Şi se trântea cu burta de pământ.

Copiii râdeau, babele se-nchinau, bărbaţii îl priveau cu milă, doar cei ce făcuseră războiul.

– Auzi,mă omule, da ai dansat şî tu?

– Am dansat! O vinit fanfara, s-o urcat pi scenî, s-o făcut o horî mari, mari, bătrâni, tineri, copchii. Ioti aşa sî-nvârte! Io, am dansat sângurel într-un colţ. Vrai sî vezi cum?

Antohi, ridica braţele goale spre cer, ca un copac bătrân şi schilod, şi-ncepea a fământa pământul, chiuind cu năduf.

– Zî mă ţigani, zî. Cântî, mama iei di viaţî amărâtî. Zî! Iu hu hu, trăiascî domn comandant. Trăiascî armata românî!

– Nu ţi-o dat şî ţîi nima ceva di mâncari?

– Mi-o dat gospodinili, ca la hram. Sarmali, mămăligî, pui hript, plăcinti, vin, ţuicî, sarmali, mămăligî, pui hript…

– Mă, nu ţ-o dat nica. Amu visăzî!

– Şî ci, da poamili nu-s buni?

– Vin mă amărâtule colea, îţî dau io! Ci vrai?

– Borş, borş cu chiper iuti, foc!

Toder l-a chemat în ogradă, l-a aşezat la măsuţa cea mică, rotundă, i-a umplut o strachină cu borş, a tăiat cu aţa o bucată de mămăligă rece şi i-a făcut semnul crucii. Antohi şi-a lovit şi el fruntea cu degetele, făcând crucea nebunului, cea pe care o ducea el în spate, şi s-a repezit la mâncare.

– Acu trăiesc. Trăiesc. Bun, bun, ioti-l cum alunecî. I gol maţu, auzî? Şăzî cî-ţi dau, nu vorghi când mănânci! Vrai sî ţî sî pleci, sî ti-neci? Bădie, da ai uitat chiperul iuti ca focu!

Era doisprezece fără zece, la radio se transmiteau cotele apelor Dunării. Când a auzit vorbindu-se ruseşte, s-a ridicat în picioare, a salutat ca un oştean, şi-a bătut picioarele goale şi a zbierat, în ruseşte, Să trăiţi domn comandant!

– Şăzi, mănâncî, pi urmî sî ti îmbrac, sî nu mai râdî plodurili di tini!

 

Read Full Post »

portret

978x0

Sursă pictură: regretata tânără pictoriţă Anişoara Cârlan

Oamenii frumoşi poartă în frunte sărutul soarelui.
Au tălpile şlefuite de valuri, au mâinile crengi înfrunzite şi în suflet găzduiesc orchestră de greieri.
Oamenii frumoşi şlefuiesc cuvinte şi le agaţă pe cer.
Îngerii citesc, plâng, şi din lacrimi ţes curcubeie pentru oamenii frumoşi.

Read Full Post »

scrisoare

11186306_1622745881270414_18741259_n

 

Dragul meu,

Îţi scriu dintr-un colţ de suflet, cu vârful unei lacrimi, nu-i nici zi nici noapte, nici primăvară nu-i, e un anotimp cu zăpezi pe creste, cu ploi dese şi reci ce-mi alunecă pe ferestrele închise.

Îşi scriu dintr-un colţ de suflet, singurul din care n-a muşcat viaţa!

Read Full Post »

 

11124406_1615433425334993_758389031_n

Timpul și-a schimbat încălțările.

Sunt vremuri ploioase,

poartă galoși,

pășește zgomotos,

 

împroșcându-mă.

Pământul scrâșnește,

ochii mei poartă riduri,

zâmbetul-mi alunecă de pe obraji.

Timpul ăsta se grăbește.

Nu pot ține ritmul cu el.

Îmi desprind mâna din mâna lui

și rămân în urmă.

Nu-l mai văd, dar îl aud.

Read Full Post »

dincolo de cortină

 

11180069_1621798841365118_1167580099_n

Îmi sting dorul într-o lacrimă.

Noaptea își aprinde stelele candele pe rând. Începe dintr-o margine. Departe de fereastra mea.

Țin în pumn o șoaptă.

 

– Mama, deschide fereastra larg. Ce bine că e seară, nu mă vede nimeni. Soarele ăsta mi s-a scurs în vene, sîngele meu îl îmbolnăvește. Mâine să cumperi un ventilator. Mă sufoc. De-ar ploua, l-aș stinge, mi-a cuprins trupul. Fă-mi vânt cu o revistă. Nu sta prea aproape, să nu iei foc. Simți? În noaptea asta dorm singură, vreau să stau dezbrăcată, să nu mă acopăr. 

– Nu mă uit!

– Nu despre asta e vorba, ce să vezi? O hidoșenie? Mă tem să nu te înhațe și pe tine. Dacă-și întinde o mână și în pântecul tău și-ți încolăcește măruntaiele? Mi-e silă să mă privesc. Omoară-mă! Te rog. Cruță-mi suferința.

– Nu mai spune așa, te rog. 

– Oamenii au dreptul să moară demn, să decidă ei momentul. Stăm ca două tâmpite și așteptăm. Parcă am fi în gară. Auzim trenul, mă reped să te sărut, să-mi iau rămas bun, și când colo, nu oprește. 

– N-o să vină nici un tren. O să te vindeci. O s-o luăm de la capăt, o să ne clădim o altă viață.

– Eu nu, dar tu să o faci. Să te bucuri de fiecare copac înflorit, de fiecare ninsoare, să-ți amintești cum le priveam de la fereastră, ca o cerșetoare. Deschide un pic noptiera. Am acolo niște cercei, două lacrimi, să mi-i pui în urechi. Într-o ureche am șase găuri. Caută în săculețul roșu, sunt cinci desperecheați, un delfin, un trifoi, o potcoavă, o jumătate dintr-o lună, o jumătate din soare. Și pe ăia să-i pui. A, și mai vreau ceva. Chiloții ăia pe care mi i-am luat din Italia, îi păstram pentru nuntă, să nu uiți să … Îi vreau! Tot vreau. Dar unde să iau atâtea. Nu fă mutra asta. Trebuie să vorbim. Cât să amân? Vrei să ți le scriu? N-ar fi rău. Ți le tatuez, să fiu sigură. Undă un prosop și învelește-mi scoarța. Nu vezi ce piele am? Am uitat cum este să înfrunzești, să foșnești, să tresari. Ce căcat de viață. Ce dracu mi-am luat patul ăsta așa mare! să doarmă dl. Cancer ca un boier? Poate de asta s-a întors. Are tot confortul. Am obosit. Aprinde un pic lumina, dar să nu te uiți. Am în dulap o sfoară cu doisprezece noduri, desfă unul. Eu nu pot, nu mai am putere. Desfă-le pe toate. E o prostie! Nu mai cred în nimic. Aștept trenul. Ce caraghioase suntem. Mai ales tu. Ai o față! Femeie, trebuie să plec, nu mai pot. Nu mai pot nici să plâng, nici să implor. Gata! Să nu vină nimeni pe la noi. Nu mai ai voie să răspunzi la telefon. Nu mai am nici un zâmbet. S-au terminat. Ultimul nici nu mi l-am mai prins, l-am strivit în palmă. Stinge lumina, deschide fereastra, scoate-ți sufletul din piept, lasă-l aici să-mi țină de urât, și ieși. Să nu te prind că te așezi în genunchi în spatele ușii, să nu te rogi. Trăim ca-ntr-o biserică. Am un CD pe birou, vreau să ascult muzică. Să-mi imaginez că dansez. Ce taci, spune ceva! 

 

Am în pumn o șoaptă. Apleacă-ți un pic urechea dreaptă, cea cu șase cercei. N-am uitat. Cum să uit!

Read Full Post »

1505437_10201691957159143_1391526752_n

 

– Bunicî, bunicî, ioti, Claudiu m-o îmbrâncit șî m-o hutuchit!

– Ci sî mai zâc io, dragu bunicii? Acu vă ghilosâțî, da când v-o împrăștie viața, ci-o sî vă mai căutațî! Sî țînițî minti di la mini, oamenii buni încap într-o palmî, șî di sî ghemuiesc, încapi șî soarili. Undi-i sufletul mari, i șî paci, und-i negru cerul gurii, gata râca, ciarta, războiul!

– Da io n-am negru în cerul gurii!

– Șî dacî n-ai, di ci răcnești șî vă împungiți?

– Iaca di ci? Hultanul ista o vinit lângî mini mi-o zâs: Dă fa oleacî păpușa ta, vreu șî io s-o legăn! Da undi ai mai văzut matali băiet sî vre păpușî?

– Da-i mititel bunicî, ș-o crescut colea cu voi. Vra șî iel s-o legeni! 

– Sî legeni mâța! Ioti, acu scâncești, vra s-o trezescî! Hai, vino, ie-o, da nu-i cânțî!

– Și tu cu ci ti joci?

– Io am sî cioplesc un lemn cu bărduța.

– Da vreu șî io lemn!

– Acu nu vrai nica! Dă șî păpușîca. Ai negru în cerul gurii. Nu vrai sî încapi în palmî cu mini! 

– Ba tu nu vrai! Ai negru în ochi.

– Șî tu ești neamț. C-așa o zâs bădia. Ioti-l, bălai cu ochi albaștri, neamț!

– Bunicî, m-o făcut neamț! Moldoveanco!

– Bunicî, m-o făcut moldoveancî! Neamțule!

– Apoi ci sî mai zâc io, așa sunteți, tu neamț, aiasta-i turcoicî. Da șî ceia s-ar înțelegi din priviri. Ci-o sî vă mai căutațî bunicî, o sî vă împrăștie viața ca vântul semințili, o sî tânjâțî unul după celălalt. 

 

 

Astăzi mi-am petrecut câteva ore cu prietenele mele, Rada și Brândușa.

Am încăput toate trei într-o palmă, vântul ne-a adus împreună.

Multumesc doamnelor.

În casă miroase a Daria. Brândușa, fără să știe, mi-a dăruit parfumul ei preferat.

 

 

 

 

Read Full Post »

Older Posts »