Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2015

jurnal de singurătate

 

10581382_1541849022693434_1098603682_n

În fiecare dimineață viața mă atrage în brațele ei, mă poartă prin casă de la un perete la altul. Mă așează în fața ferestrei să pot privi departe în lume. Vântul a despletit toți copacii. Pădurea pare o femeie văduvă. Jelește. O aud tânguindu-se, frângându-și degetele.

Mă furișez în inima ei întunecată și-mi ascund visele.

Vântul îmi cuprinde umerii și mă zorește.

Ploaia se aude cântând dumnezeiește.

Mă opresc s-o ascult.

Vântul o împinge către mine.

Picăturile reci îmi sărută trupul.

Mă întorc la pereții mei albi.

În colțuri păianjenii povestesc despre o altă viață pe care-am trăit-o.

N-am uitat-o, îi mai simt gustul, mi-e cerul gurii senin, doar ochii înfruntă furtuni. Mi-s genele zdrențuite.

Read Full Post »

jurnal de singurătate

 

10937386_1586363941575275_1201011948_n

În sufletul meu nu s-au mai întors niciodată păsările călătoare! Cuiburile au zăcut o vreme goale, apoi s-au desprins de crengi.

În sufletul meu n-au mai înflorit cireșii.

Copiii au venit până în prag dar plânsul meu i-a gonit.

Aveam mâinile goale.

În sufletul meu n-a mai răsărit nici un izvor. I-am uitat vorba domoală. Pământul are fața plină de riduri.

Soarele stă ghemuit într-un colț îndepărtat. Căldura și lumina nu ajung la mine.

N-am murit! Trăiesc agățată de-o amintire.

 

– Bunicî! Bunicî! Ioti, cireșul ari bumbi mititei șî verzi. Și-o lepădat florili!

– Văleu, sî nu cari cumva sî li mănânci! Nu-s buni, îs amari, lasî-le sî hie roșii, sî crapi întri dințî!

– Ș-acu pocnesc! Nu li mănânc, doar li număr!

– Da tu știi a număra?

– Cum nu, ca la prăvălie, li fac grămăjoari di câti zăci!

– Ai învățat ceva, io credeam cî stai gurî cascî!

– Nu, nica, bunicu m-o-nvățat șî literili, citesc din ziar, celi mari șî groasi! Vrai sî vezi? O zâs cî mă faci preceptoari!

– Dacî mai șăzi pi islaz, o sî-i rămânî visul!

– Mă duc sî li păzăsc, vin păsărili șî li ciugulesc!

– Las cî nu li ciugulesc, ș-apoi șî ieli sunt ali Domnului, ca șî fructili!

– Io-s a voastrî!

– Toțî suntem ai lui, bunicî! Iel ni dă șî buni șî răli! Din celi reli învățăm, dacî vrem, dacî nu, sî alegi praful.

– Bunicî, da lu Antohi di ci i-o luat mințîli?

– Războiul i le-o luat! Dumnezeu l-o lăsat sî ni hie dovada rălilor oamenilor!

– Da Antohi suferî!

– Suferî bunicî, suferî aici, dincolo vor suferi cei cari au făcut războiul! 

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

10668347_577010775757778_2062410619_n

 

E liniște!

O liniște care-mi pătrunde sub piele și se strecoară în vene. Râul cel roșu curge tăcut. Au trecut anii când se zbătea și se vălurea inundându-mi obrajii.

S-au aprins felinarele și umbrele se strecoară pe sub garduri.

Copacii își întind brațele. Brațele mele atârnă ca niște crengi frânte de furtună.

Țigara moare încet în scrumieră. N-o jelesc, o să-mi aprind alta.

Scrumiera pare un cimitir.

E liniște.

O Duduie sparge tăcere, își înfinge tocurile în asfalt plouat. Toc toc toc toc.  Tresar. De unde știu că-i tânără? Calcă hotărât!

Mă ridic și privesc pe fereastră până în deal. Nimeni.

Poarta mea e zăvorâtă ca ușa unui cavou.

E liniște, doar o pleoapă se zbate, mă dor ochii, am tot înfruntat întunericul.

Un copac a obosit, e bătrân, își lungeste umbra pe o bancă!

Read Full Post »

310360_2043725331200_4504809_n

 

– Bunicî, di ci îmbătrânesc oamenii?

– Bunicî, doar trupurili îmbătrânesc, sufletili oamenilor rămân mereu tineri! 

– Ș-atunci trupurili di ci îmbătrânesc? Di ci ți-o albit părul?

– O albit bunicî, l-o decolorat soarili! Ioti, am prins vreo 53 di veri! Șî încî n-o albit di tot, stai sî mai prind vreo câtiva!

– N-o albit cî sînt io ra! M-ai păcălit!

– Oleacî și di asta, doar colea la tâmplă, în rest, timpu-i vinovat!

– Șî părul meu o sî albeascî?

– Nu cred, tu iești bălăioarî! Mai greu, ai culoarea soarilui! Gura ti strâcî! Dacî n-ai mai răcni așa, ar hi mai ghinișor!

– Nu răcnesc, vorbesc oleacî mai tari. Da nu cu toatî lumea, doar cu bădea Vasîli! 

– Da bădia locuiești pi malul pârâului?

– Nu nica, bunicî, mă iei în râs, stă colea, la deal di fântânî! Bunicî, da bunicu n-i așa alb!

Bunica a început a râde.

– Păi iel șadi la prăvălie di la răsărit pân la apus, când sî-l vadî soarili, abia di-l văd io!

– Șî iel ari sufletul tânăr?

– Văleu, da al lui i de-o samî cu tini! Cini joacî tananica în verandî cu nepoții?

– Șî mata di ci nu joci cu noi?

– Apoi bunicî, tre sî hie în bătăturî și aldi mini, cî altfel ar lua-o căscioara la vali, s-ar opri în Tutova!

– Matali ai fost mai cumincioarî?

– Așa am fost, m-am dat colo lângă mămăica și-am învățat sî citesc, sî cos, pi furiș, că tătăica nu vroia sî mă dea la școalî. Pi atunci fetili nu știau sî citeascî, sî scrie. Io am știut. Di asta m-o iubit toatî lumea. Am fost vrednicî șî am știut când sî vorghesc, când sî tac.

– Șî io știu!

– Tu parcî ai fi nepoata Livioarei. Întâi zîci, apoi gândești. Da te-om struni ca pi capri!

– Bunicî, io tre sî ies oleacî afarî, m-am plictisit!

– Ie un scăunel șî stai colo în ogradî.

– Nu vreu, mă duc oleacî în sat!

– N-am zâs io! Când o ieșî factorul Tilici la pensie, am sî mă rog sî ti duci în locul lui, sî umbli hăulica toatî valea asta, di la Călimănești la Avrămești, șî di s-o putea, sî-ți dea șî partea spri Bacău!

 

Read Full Post »

 

resize

 

Despre a ne da cu părerea!

Ne place să ne vârâm în viețile oamenilor. Tip-til, brutal, iscodind, nu contează cum, fără să ținem cont de ce simte cel în cauză.
După ce intrăm, ne apucăm să-i mutăm mobila, să-i deschidem ferestrele, chiar să-i zugrăvim pereții. Părerea lui? Nu-i importantă.
După ce Daria s-a înălțat, viața mea a devenit un calvar. Nu mai eram eu. Nu mai era ea lângă mine. Eram dezechilibrată. Mă rugam de copaci să mă iubească, să-mi vorbească, să mă primească în casa lor numită pădure.
La început, aveam curtea plină. Prietenii ei veneau zilnic la mine. Mă pregăteam pentru aceste vizite. Nu plângeam în fața lor, de teamă să nu-i pierd. Încercam să mă port ca ea, să fiu veselă și prietenoasă, după ce plecau, muream în chinuri.
Toată lumea știe că m-am îndreptat spre copiii orfani. Îmi încolțise în minte ideea că pot fi mama tuturor. Noaptea aveam coșmaruri. Toți mă strigau mama. Înnebuneam câte un pic.
Părerile erau împărțite, unii mă-ndemnau să înfiez un copil, chiar îmi căutau unul,  puțini (Dudica mea) îmi șopteau să mă odihnesc.
Luam somnifere de capul meu, calmante și tot ce-mi cădea în mână. Chiar medicamente pentru cancer, le aveam încă în frigider.
Am schimbat cinci medici! Unul nu-mi vorbea, doar îmi strecura în mâna întinsă o rețetă. Altul vorbea prea mult, doar despre el, fără să apuc să spun ceva despre mine. L-am întâlnit pe cel potrivit și m-am legat cu lanțuri de el.
I-am cerut părerea despre înfierea unui copil. Răspunsul lui a fost simplu, NU!
Mi-a prezentat avantajele și dezavantajele. Și-am înțeles! Greu!

În timp ce toată lumea îmi spunea să nu mai plâng, că așa a fost mai bine pentru ea, el mă lăsa să-mi vărs sufletul în cascade. Că așa era mai bine pentru mine!
Îmi șoptea mereu că am nevoie de liniște, oricât de apăsătoare ar fi, că-mi trebuie timp să-mi așez în ordine amintirile, pe anotimpuri, în funcție de culori, de zâmbete, de lacrimi. Avea răbdare. Și acum are. Mi se întâmplă să mă sune și să mă roage să-l sfătuiesc cum să-și îndemne copilul să-și facă singur lecțiile! Și râd! Îi răspund cum o făcea el.

– Nu-ți pot da sfaturi, îți pot prezenta mai multe opțiuni, din experiența mea de mamă care ținea cont de ora de difuzare a serialului de desenea animate, Sailor Moon. Tu alegi ce ți se potrivește.
Când m-am înflăcărat în campania prezidențială, mi-a trimis un mesaj: Vezi că în politică nu te pot ajuta! Nu fac politică. Ai să ți-o iei, potolește-te.
Greu, dar m-am potolit.
În vremea când plecam cu Roua la plimbare pe dealuri, o sunam pe Dudica și vorbeam tot drumul, să nu mă simt singură. Acum o pot face fără să-mi mai fie atât de frică. Mai privesc în urmă, dar nu o mai iau la fugă.
Ce-am învățat!
Putem să le vorbim oamenilor despre viața noastră, dar n-avem dreptul să le ceream să trăiască așa cum am făcut-o noi, sunt alte vremuri. Ritmul este altul, zbaterile sunt mai intense, ziua de mâine este adesea nesigură.

Ne place să intrăm în viețile oamenilor, pe fereastră, izbind ușa de pereți, tropăind prin toate odăile, mutându-le mobila, fără să ținem cont de ce-și doresc ei!

Ar fi bine să ne abținem!

De unde-am plecat? De la un articol. Și de maiu unde? De la un mesaj prietenos. Cineva s-a simțit obligat să-mi dea un sfat!

Unde-am ajuns? În viața mea!

Cum este aici? Așa cum îmi aștern eu! Uneori cald, alteori frig. Dar eu îndur și frigul și căldura. Mai pun o plapumă peste trupul meu, sau mă-nvelesc doar cu o pânză de păianjen.

 

Bunicî, dacî vrai sî spui ceva, ai di grijî! Cipolești cuvintili, sî nu rănești pi cineva! Sufletul omului i cel mai firav!

 

Read Full Post »

jurnal de singurătate

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografie proprie)

Mă îndrăgostisem de el ca de-o vară caldă cu ploi vesele însoțite de curcubeie.

Acea vară care-ți rămâne înflorită în suflet, locul unde te ascunzi de iernile friguroase.

Mă pierdeam în ochii lui verzi ca-ntr-o pădure neumblată.

Mă adăposteam la umbra genelor și mă întindeam pe obrajii lui ca o lacrimă ce se teme să alunece.

Îmi ghemuiam degetele în podul palmei și-mi cuibăream mâna în mâna lui. Încăpea perfect, eram pereche.

Știam locul unde-și pitește cuvintele, cele nerostite, și mă furișam acolo și mă hrăneam cu ele. Ca o flămândă.

Știam că într-o zi va pleca. Știam că toamna va scutura copacii de frunze și va acoperi potecile, că nu-l voi mai găsi niciodată.

Și-a plecat! L-am privit depărtându-se, am reușit să-i sărut umărul chiar înainte de a ieși de pe strada mea. A simțit, s-a-ntors și s-a uitat spre ferestrele mele. Și i-am sărutat ochii, pădurea aceea verde în care mă pierdeam.

Au trecut câteva anotimpuri.

Au mai înflorit câteva veri, dar nici una ca cea din sufletul meu.

 

 

Melodia asta îmi amintește de el! Simt cum râul cel roșu ce-mi trece prin vene se învolburează!

Read Full Post »

jurnal de singurătate

 

10859300_1586844951527174_512635289_n

Mi-am stins noaptea într-o lacrimă, ca pe o candelă. M-aștepta dimineața tremurând pe la ușă, cu părul răvășit de un vânt neastâmpărat. Avea în podul palmei o nouă zi, un dar!

Mi-am spălat fața de dor, mi-am clătit gura de păcatul sărutului tău din vis, mi-am ascuns părul sub un batic, să nu pierd mângâierile tale, mi-am sprijinit tălpile în parchetul rece și-am privit în jur. Ieri m-am plimbat de la fereastră la ușă, azi mă voi plimba de la un perete la altul, ieri m-am odihnit în colțul întunecat al casei, acolo unde păianjenii țes, azi mă voi întinde în colțul luminos al odăii, acolo unde-și înfinge soarele razele când găsește fereastră deschisă spre lume.

Ieri am plâns, am deșirat amintiri, dar ieri este deja urcată în calendar, azi voi împleti bucăți din tine, bucăți din mine, și vom fi iar noi doi, pereche.

Read Full Post »

Older Posts »