Oamenii sunt ca anotimpurile

 

Oamenii sunt ca anotimpurile.

Vin şi plecă din vieţile noastre.

Am întâlnit oameni Primăveri. Unii erau ca nişte muguri, firavi şi duioşi. Alţii erau tumultoşi, scoteau râurile din matcă şi-mi loveau obrajii cu apa lor noroiasă. De ei mă temeam cel mai tare.

Şi oamenii Veri sunt de două feluri. Cu câţiva am colindat dealurile, ca nişte fluturi, cu zboruri tăcute, dar colorate. De alţii m-am ferit, au ademenit soarele şi mi-au pârjolit potecile, mi-au secat fântânile, şi tare mi-a fost sete şi dor!

Oamenii toamnă pot fi blânzi ca nişte bunici, poartă frunze aurii în loc de straie, au cămările pline cu struguri şi mere. Le-am trecut adesea pragul şi-am plecat cu poalele pline de fructe, dar pot fi şi furioşi, cu privirea veşnic încruntată, însoţiti de ploi aspre ce-ţi acoperă pământul. Cu bălţi. Şi-atunci nu mai ştii încotro să o iei!

Oamenii Ierni! Port şi acum pe buze sărutul unui fulg. El s-a topit, dar acea iarnă mi-a rămas în suflet. Mă retrag adesea acolo, îmi arunc trupul în zăpadă, cu braţele larg deschise, şi desenez îngeri!

Oamenii sunt ca Anotimpurile!

Vin şi pleacă din vieţile noastre!

Reclame