Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2014

Vouă, copiilor

2231_125181065295_1414_n

Fotografie: Daria Hornoiu si Cristian Ovidiu Hornoiu

Dragi copii,

Sunt zile când noi, părinții, uităm că am fost copii, vă rog să ne iertați!

Irosim ore, suntem tăcuți, nervoși, nu avem răbdare, nu zâmbim, nu știm să fim parteneri de joacă, ne dor picioarele, suntem obosiți, avem prea  multă treabă, voi să ne iertați! Nu vă merităm, am uitat să fim copii!

Uneori,  visăm ca voi să faceți ceea ce noi nu am putut, să deveniți medici, profesori, actori, pictori renumiți, dansatori…Greșim, voi sunteți singurii care știți ce vreți, explicați-ne!

( mă bag și eu, decât cel mai nepriceput medic, mai bine o croitoreasă renumită!)

Uneori vă creștem în lumea noastră, a celor mari, vă povestim despre bani, despre case, despre mașini, bijuterii, voi să ne iertați, greșim, ar trebui să vă povestim despre copaci, despre păsări, despre nori, soare, despre fulgii de nea.

Suntem egali, nu banii ne oferă valoare, ci faptele noastre, zâmbetele, respectul, demnitatea.

Ai uitat azi să o saluți pe tanti care vinde flori la colțul casei tale? Nu-i nimic, o saluți mâine de două ori!

I-ai pus piedică unui coleg, cere-ți iertare.

Ai vorbit urât, clătește-ți gura cu apă curată, mâine vorbele îți vor fi limpezi.

Ai întors spatele unui prieten, mâine invită-l să vă jucați împreună!

Ai mințit? Recunoaște, toți am mințit, dar am recunoscut, și am fost iertați!

Ți-e foame, cere, nu lua fără să spui! Nu din magazin, nu din buzunarele oamenilor, caută-mă, îți voi oferi eu!

Ai nevoie de o îmbrățișare? Nu uita că în brațele părinților tăi ești mereu ocrotit.

La mulți ani, vouă copiilor!

Dacă v-am greșit, vă rog să ne iertați!

O mamă!

Simplu, mama Dariei

(Daria și mama)1504552_463620190407130_253235922114343089_n

Read Full Post »

scrisoare

 

969424_611714462226631_1410232454_n

Scrisoare

 

Dragul sufletului meu,

Muzica mă ademenește, genele tresar, mă frământ, aș dansa.

Doamne, cât îmi doresc să dansez! cât mi-am dorit să-mi fii pereche.

Privesc tavanul, ridică din umeri, fereastra se ascunde în spatele perdelelor, doar ușa se leagănă a pustiu, nu aștept decât noaptea, și ea nu-mi mai este demult oaspete, mi-e confidentă.

Mă arunc pe pat, întorc spatele tavanului, ferestrei, ușii, îmi îngrop fața în pernă și-mi spun cu încăpățânare: Sunt surdă, nu am cum auzi cântecele! Sunt oarbă, nu văd fustele înflorate ale verii! Sunt șchioapă, nu pot dansa! Sunt rănită, m-am luptat cu moartea și m-a învins, m-a condamnat la viață!

Dragul sufletului meu, muzica mă ademenește, dar te-ai depărtat, eu locuiesc la apus, tu te-ai mutat la răsărit, între noi sunt zeci de perechi care dansează, doar eu stau cu mâna întinsă, ca o cerșătoare pe treptele bisericii.

Read Full Post »

 

1239519_570583926339685_93826906_n

Tac, ascult furia ploii.

Se agaţă cu disperare de fereastră, unghiile ei îmi sfârtecă pielea.

Tac.

Îmi strâng trupul, îmi aşez palmele pe umeri şi îmi sprijin bărbia în genunchi.

Tac, las ploaia să-şi plângă dorul, dorul meu şi-a scrijelit lacrimile în suflet.

Streşinile se îneacă şi tuşesc zgomotos.

Copacii îşi deşiră ramurile, câteva frunze se desprind şi dansează cu vântul.

Păsările s-au ascuns sub aripi, nu dorm, urzesc zboruri.

Tac.

Las ploaia să-şi plângă dorul.

 

 

Read Full Post »

lacrimi doruri

 

21459_361738790619309_1342145582_n

 

 

Lacrimile sunt pline de amintiri.

 

Doruri neplânse, nespuse, ascunse,

se strecoră, se-ngrămădesc

în colțul ochiului,

sărută genele,

se rostogolesc pe urmele

altor lacrimi,

se opresc o clipă în palma căuș,

și gonesc nebune

după iubiri plecate prea departe.

Read Full Post »

despre noi

angelo delia

 

Bucăţi de hârtie

stau ghemuite sub birou.

Le-am strivit în pumni.

 

Mă aplec, le desfac,

le citesc, ochii mă dor.

 

De depărtare,

râuri de lacrimi

îşi croiesc drum

printre gene

şi-mi inundă obrajii.

 

 

ca o pasăre gonită de ploaie,

mă cuibăresc în amintirea ta.

 

Read Full Post »

despre el

 

Ekaterina Yastrebova

 

Sursă imagine: Ekaterina Yastrebova

 

În fiecare noapte se furişează în patul meu, aducându-mi în dar lumea lui cu ape limpezi ce-mi sărută tălpile, cu străduţe înguste ce urcă şi coboară pe marginea trupului meu,  cu copaci roditori, cu meri ce mă-ndeamnă să păcătuiesc iar, cu căsuţe acoperite de iasomie, cu dealuri verzi, sub cocoaşa cărora se ascund îndrăgostiţii să se sărute.

Dimineaţa, îşi adună apele într-un pumn, în celălat pumn îngrămădeşte dealurile, copacii, casele.

Străzile rămân pe trupul meu, semn al trecerii lui în fiecare noapte pe la mine.

Read Full Post »

 

1148762_369186209874567_1629848632_n

Sursă fotografie: Ionuţ Caraş

 

Cini-i acolo? Tu ieşti? Ci stai şî ti uiţî pi geam, pofteşti, ti aştept, sunt primenitî. Toati le-am pregătit, prosoapili, pomelnicul, şî grâul di colivî l-am ales. Încetuţ, s-o cocârjat degitili istea, îs bătrânî di-amu, am trăit mult, da-i mulţămesc lui Dumnezău, i-am trăit în linişti. N-am fost săracî, da nici bogatî, am avut ci mânca, ci purta, am avut bărbat bun, da s-o prăpădit digrabi. După ce-o plecat iel, m-am restrâns în chiler şî-am tors cu mâţa. Câinili o stat pi cerdac, doar iarna l-am chemat şî  l-am aşezat pi-un ţolic, ş-am dormit tus trei. Iei sforăieu şî eu îi păzam.

– De-asta vă am? Sî vă păzăsc eu pi voi?

Îi păzam, ci era sî fac. Câinili orb, mâţa şchiapî! Amar di ea bătrâneţi!

Asarî am muiet olecî di aluat, am zâs sî fac nişti gogoşi, că de-oi pleca, sî aibi ci mânca lumea care o veni. Amu-i post, că altfel tăiem o curcî. Am fiert şî vreo fasoli, am făcăluit-o, i-am pus ciapî multî, le-am arajat frumos în străchini şî le-am dus în antret, sus pi dulap, le-or găsî ei. S-or duci după miros. 

Hainili le-am pus pi spătarul scaunului în odaia di la vali. Şî baticul cel bun l-am aşezat pi masî, sî-l vadă, sî nu care cumva să-mi punî din cel înflorat, io-s bătrânî, nu-mi şadi ghini. Da hai intrî, ci stai şî ti uiţi? Aşa-s di urâtî? Am fost şî frumoasî, avem nişti cozi lungi pân la genunchi, li rotem în vârful capului. Acu le-am tuns, albiserî, ş-apoi nu-mi şede ghini. Babî cu pleti, mai mari râsu!

Văleu, ioti, io vorghem şî focu tăcea. Ia sî ieu vătraiu sî-l zgândăr, sî s-aprindî, sî nu li hie frig, sî li îngheţi mâinili îmbredelind sarmali.

Da ci faci? Nu vii? Ai sî degeri, nu vezi cî-i ger. Intrî! Cî io amu mă satur sî ti aştept şî mă apuc di treabî, cî nu li las nerânduiti!  Ia sî sparg nişti nuci, c-or fi di colivî, c-or fi di cozonac la Crăciun, cum o vre Dumnezău!

Acu mai stai, mai am oleacî di treabî!

 

 

Read Full Post »

Older Posts »