Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2014

despre noi, pereche

 

1959987_471448076315046_610677729_n

 

Sursă imagine: Rozystronka

 

Unde eşti? strigau aripile mele întinse,

 tu te desprindeai dintr-un nor,

şi zborurile noastre se topeau într-un sărut.

 

 

 

 

 

Read Full Post »

despre mine

1460241_602366719828072_1810540880_n

Sursă imagine: Cornelia Reich

 

M-am trezit dimineaţă

într-un pat prea mare pentru trupul mărunt,

m-am întins şi am avut senzaţia că mă înec,

am început să mă zbat, lovind aerul cu mâinile,

marea din inima mea îşi izbea valurile de ţărmul pustiu.

Auzeam pescăruşii, ţipătul lor mi se-nfingea în piele.

Tavanul mă privea încruntat, sătul de privirea mea disperată.

 De prea multe ori m-am agăţat de el,

de prea multe ori unghiile mele i-au rănit chipul,

strigătele mele i-au pocit obrajii.

 

 

Mi-am întors faţa către fereastră, cerşindu-i un zâmbet.

Avea genele coborâte, încă dormea.

 

 

 

Read Full Post »

street-light-at-night1.jpg

 

 

țigara vorbește singură în scrumieră,

cafeaua se învârte în ceașcă,

până se răcește.

în colțul străzii,

felinarul clipește des,

îi e somn, a stat toată noaptea

cu ochii deschiși.

ceasul strigă isteric pe noptieră,

clopotul de la biserică îl aude

și țipă la el: Taci, Taci, Taci,

tare, de șase ori.

o mașină tușeste înecându-se.

soarele sărută luna

și cerul se luminează.

 

 

Read Full Post »

despre ei

 

1004418_345559302237258_1226710310_n

Sursă imagine: Alice Vegrova

 

făcările se săltau spre cer,

încercând să-l agațe

cu limbile lor ascuțite.

cerul își ridica grăbit poalele,

luna își arunca stelele în mare,

copacii își goneau păsările,

aripile lor împânzeau cerul.

 

sufletul îi ardea în noapte.

 

în celălalt capăt al orașului,

el dormea cu ferestrele deschise,

strângând în brațe primăvara.

patul era răvășit, se scuturaseră caișii.

 

patul ei era alb, de nesomn.

 

 

Read Full Post »

despre mine

1014035_358225867637268_395084399_n

Sursă imagine: Rozystronka

 

îmi înec tristețea într-un pumn de lacrimi,

îmi cioplesc un zâmbet în colțul buzelor

și-l prind de vârfurile sprincenelor, să țină toată ziua,

îmi înghesui visele sub pernă,

îmi scutur aripile de prea mult zbor,

le așez cu grijă în dulap,

îmi îndrept umerii, ating pământul ușor,

să nu-l doară, și pornesc curajoasă spre lume.

 

seara, îmi desprind colțurile buzelor

de vârfurile sprincenelor, câteva clipe tremură mărunt,

își strâng mâinile sub bărbie,

îmi scot aripile din dulap, mi le agăț de umeri,

așez capul pe pernă, și colind noaptea

între Carul Mare și Carul Mic.

 

Mă întorc dimineața ostenită de zbor.

 

Read Full Post »

de-ale copilăriei

 

377535_329106067103050_975985389_n

 

Sursă pictură: Mariana Kalacheva

 

– Găbițule, hai bunicî sî mănâncați, ca apoi sî duciți mâncari ciobanilor!

– Da nu pot mânca acolo, cu ei?

– Nu bunicî, lasî oamenii sî mănânci și sî tragî un pui di somn. Tu vii cumincioarî acasî! Ioti, vini șî Claudiu cu tini.

– Claudiu, Claudiu, da undi iești? Treci, o zâs bunica să vii cu mini!

– Da di ci eu, sî vinî Antonica! 

– Bunica o zîs sî vii tu cî ești bărbat, și sî mă aperi dacî sar câinii lui Pătrășcanu la mini!

Claudiu nu era amator de mers pe islaz la ora prânzului, când soarele ți se lipea de frunte. Nici mie nu-mi era frică de câini, mai fricos era el, dar îmi plăcea să-l necăjesc, până ce din ochii lui albaștri cădeau boabe limpezi și mari, ca ale ploii de vară iscată din senin.

Sî vă încălțați, sî nu cari cumva sî plecați cu tălpili goali! I plin di schini din cei mari.

Duceam amândoi câte o plăscioară. Într-una punea bunica oala cu borș, iar deasupra capacului sprijinea farfuria cu mămăligă fierbinte, acoperită într-un ștergar. În cealaltă plasă era o crăticioară cu felul doi, să zicem varză cu rață, vreo doi chiperi ageri, câteva plăcinte, și o sticlă cu vin rece din beci.

Ieșeam pe portița cea mică, dinspre țața Ileana, mergeam drept pănă la Moș Lica, acolo făceam o pauză cât să zgândărim mîța femeii, intram olecuță în curtea plină de buruieni și strigam ca apucații:

– Undi boala umblii, Moș Lică, ai un plic, l-o lăsat factorul la noi, că nu te-o găsât!

Moș Lica ieșea cu toți cei o sută de ani pe prispa joasă, cu cârja în mînă, cu baticul căzut pe frunte, privind ca prin ceață.

– Cini îi acolo? De-acu iești? Hai oleacî mai apropi că nu văd! Măi Gheorghi, tu iești, dă o țâgarî și babii!

Noi râdeam pe înfundate, luam plasele și o zbugheam la punte, unde făceam alt popas. Ne descălțam, intram în pârâu, fugăream gâștele oamenilor, ne stropeam, ne auzea o parte din sat, nu partea unde locuia bunica, ci doar cei din sus de la nana Tudurica, apoi ieșeam, băgam mâna în oala cu borș, înhățam o aripă de care stăteau atârnați tăiețeii, o împărțeam, beam câte o gură de vin, și porneam iar la drum. Puntea ne scotea în fața casei lui bădea Gheorghe, și nu puteam trece fără să-l salutăm, doar era fratele bunicului.

– Hei, bădie, da dormi? Hai oleacî la poartă!

Bădia ieșea, că ne cunoștea după glas, și-apoi îi eram și tare dragi.

– Voi erați? Da ci faci ăi Claudiu, t-o pus la treabî? Marițî, hai sî vezi ci seamânî diavolița asta cu Felicia. Da hai, nu intrați oleacî pi la noi!

– Nu intrăm, ducim mâncari la stânî, da am zîs sî ti salutăm și pi matali. Poati la întoarceri!

Porneam spre capătul satului, strigând din poartă în poartă:

– Săr mâna nanî Tuuduricî, săr mâna, tani Petruță, săr mâna neni, săr mâna tanti. 

Ne răspundeau și câinii, și gânsacii.

La marginea satului coboram, mai făceam o pauză, înhățam și o bucată de carne din crătiocioara cu varză, prindeam între degete oleacă de mămăligă, o muiam în zeamă, și sătui, o luam pe islaz, spre Băjănari, unde aveau ciobanii colibele. Ne vedeau de departe, legau câinii, scoteau masa cea mică, rotundă, puneau farfuriile, se spălau turnându-și apă dintr-o ulcică, și strigau la noi:

– Greu la deal cu boii mici!

Puneam plăscioarele pe masă, ciobanul cel bătrân scotea oalele, cel tânăr, Stelică, se foia în jurul lui, flămând, înghițind în sec, apoi se așezau.

– Ați mai răsturnat din ciorbî, bag sama cî v-o fugărit câinii, ioti și din vin s-o scurs.

– Cum nu neni, i-am aruncat niști carni, sî nu ni ia urma, și la vin, ci sî zic, n-o pus bunica bini dopul.

– Lasî, nu-i nica, îi bun ș-ațât! Prea mult sî urcî la cap, și cin mai duci oili la Negraia!

Noi ne uitam ca doi milogi în gurile lor, și ciobanul cel bătrân, spunea:

– Ia oleacî din mămăligă șî întingi aici cu moșul, i mai bun la stânî, ci știe ea, Madame Tănasi. Zi Claudiu, ti faci cioban?

– Nu mă fac neni, mă omoarî tata cu învățatu, poati vrea zgâtia asta strechiatî, că ea i mai descreieratî, șî faci numai pozni!

Mâna mea se înfingea în părul lui bălai, iar un picior poposea este piciorul lui, și din ochii blodului curgeau lacrimi mari, repezi, ca ploaia de vară iscată din senin!

– Lăsî ăi Claudiu, cî ti las sî vii sîngurel, că ieu o rup la fugî, și sî ti văd cum ai sî ti rogi: Stai olecuță, că-s mai mititel și mă tem di cîinii cei mari ai lui Pătrășnanu! 

 

Read Full Post »

 

 

970996_329167283876460_1013567727_n

Între zâmbet și suspin
(Locotenentului)

Am locuit de două ori cu Domnul C în casă, și de două ori a reușit să mă evacuze. Ultima oară m-a zvârlit în stradă cu sufletul în palme, ningea mărunt, ca de-nceput de primăvară. Eram singură, aveam o rochie neagră, subțire, dintr-o mătase tăcută, doar nu era de bal, o basma primită în urmă cu ceva ani, de la o bătrână văduvă, niște cizme roase de vreme, și câteva lacrimi cuibărite în sân, de teamă să nu înghețe.
Am locuit de două ori cu Domnul Cancer în casă, și de două ori m-a aruncat în stradă.
Mi-am construit un adăpost din toate amintirile mele, din fotografii îngălbenite, de unde mă privesc tandru bunicul, bunica, din scrisorile locotenentului, din zâmbetele Dariei, din cuvinte, unele ciobite. Privesc soarele printr-un inel de plastic, pictat în culorile curcubeului, sărut cerul în fiecare dimineață, întâmpin zorile de zi în prag și adăpostesc păsări cu aripile frânte.
Astăzi am adormit în leagăn, când m-am trezit, în curte se fugăreau niște mierle, am intrat în casă, am luat un pumn de grâu, și le-am hrănit. Mi-a rămas de la ultima colivă.
Dacă ar fi fost altfel, mâine aș fi făcut un tort mare, i-aș fi cumpărat papuci de casă, și o cămașă, pe care aș fi purtat-o tot eu, dimineața la cafea.

Read Full Post »

Older Posts »