Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2013

La mulți ani!

3581092-retro-street-lamp-shining-at-night.jpg

Mi-aș pune o rochie nouă, da n-am, toate îs vechi, da mi-s dragi. Mi-aș pune tocuri, dar obosesc, ei, taci, îmi tapez oleacă părul și par înăltuță.

Glumesc! M-aș mulțumi cu un sac și cu opici, m-aș mulțumi să stau sub un copac, m-aș mulțumi să beau un pahar cu apă, să astâmpăr focul.

Cea mai mare bucurie a mea, în 2013, a fost că v-am găsit, că v-am citit, că am văzut lumea prin ochii voștri, uneori ai mei erau osteniți. V-aș strânge grămadă, mi-aș așeza palmele pe obrajii voștri și v-aș săruta pe frunte, în semn de prețuire, de respect, de drag.

Vă doresc să fiți sănătoși! Este cel mai de preț dar al vieții!

La mulți ani, să ne găsim cu bine!

Gabriela Hornoiu

 

Anunțuri

Read Full Post »

despre tine

 

1186729_387046324755222_1201428852_n

Ai plecat,

în urma ta s-a zbătut pământul,

și-a înghițit munții,

și-a sorbit apele,

și-a smuls copacii,

s-a acoperit cu întunericul.

Am rămas pe marginea prăpastiei,

cu picioarele atârnate,

mă țineam de coada lunii.

Dar pământul a luat și luna,

a dus-o în adâncurile lui, pentru tine.

Fără ea nu pot visa.

 

Read Full Post »

despre ea

 

995205_587172878014123_75807370_n

Avea sufletul încătușat, dar avea picioarele libere, putea călători până la mare, putea urca în vârf de munte. Acum are lanțuri și poate să ieși la gard, să privescă strada. În fiecare noapte își inventeză planuri de evadare, născocește unelte care să o ajute să se rupă din strânsoare.

S-a purtat un război, și ea a fost prinsă pe câmpul de luptă. Era surdă, bubuiturile îi spărseseră timpanele, era mută de frică, se împotrivea, dar, doar sufletul ei încătușat îi auzea strigătul.

Nu a renunțat să colinde, în fiecare noapte tese poteci pe care le străbate până în zori, se întorce ostenită, și toată ziua se odihnește tăcând. Cum apune soarele începe să împacheteze, își lasă geamantanul lângă ușă, așteptă să adoarmă orașul, și plecă.

În fiecare noapte evadează, o prind zorile și o aduc acasă, îi agață lanțurile de picioare și o lasă să iesă până în poartă, să privescă strada.

O văd de la fereastra mea, într-o dimineață am s-o aștept, am s-o ajut să fugă.

 

Read Full Post »

despre dor

 

 

1045123_350990398360815_560772614_n

Lipsise o vreme.

Fusese bolnavă de dor

și se internase pe un nor,

aproape de cer.

Nici nu privea spre pământ,

doar auzea din când în când

cum se sparg valurile de țărm.

Când norul s-a apucat să meșterească fulgi,

a externat-o.

A trimis-o acasă,

nu era vindecată,

nimeni nu se poate trata de dor,

doar învață să trăiască împreună.

 

Read Full Post »

scrisoare

 

Photo by Sunny Marry

Mă tot depărtez, nu mă pot împotrivi răsăritului, nu mă pot împotrivi apusului. Colecționez ore de tăcere. Adun în pumn secunde și le frământ, uneori le amestec cu zâmbete, alteori cu lacrimi. Știu cu precizia unui ceasornic câtă vreme a trecut de când ai deschis aripile și te-ai desprins de pământ. Te-am privit până la cer, ai bătut în poarta lui, s-a deschis pentru tine, și s-a închis pentru mine. S-au spart norii și a început furtuna, vântul a smuls brațele copacilor, mugurii n-au mai apucat să pocnească frunze, păsările nu și-au mai clădit cuiburi, au locuit pe garduri, pe sub streșini. Ochii mei erau plini de băltoace, din când în când un trecător le tulbura și mă împroșaca, eram plină de noroi.

M-am desprins de urma zborului tău și m-am întors acasă. O vreme am locuit pe prag, mă temeam de oglinda de la intrare, o vedeam cum se uită cu coada ochiului la mine. Când a început să ningă, m-am târât spre pat, mi-era frig și simțeam cum îmi crapă mâinile, mi-era frică,  dacă te ve întoarce și nu voi avea cu ce te strânge la piept. Am zăcut toată iarna, am zăcut alb, fără somn și fără vise. Pe atunci colecționam lacrimi și le transformam în râuri învolburate.

Mă tot depărtez, adun zile, adun nopți, le împart pe anotimpuri, le așez pe culori, doar copacii sunt aceași, unora le-au crescut crengile, alții au rămas infirmi, în frunzișul celor cu brațe își fac păsările cuib, își învață puii să zboare, eu mă agăț de aripile lor și mă apropii de cer. Mereu găsesc poarta închisă.

Mă întorc și colecționez ore de tăcere, până la următorul zbor.

Read Full Post »

un vis

 

984226_334875439972311_1373976980_n

 

M-am gătit, mi-am pus rochia cea bună, cloş, bucată de cer albastru. Stătea înfoiată şi foşnea de emoţie, avea să te vadă. Mi-am ridicat părul şi l-am prins cu un fir de iarbă, îţi aduceam în dar ceafa mea, acolo aş fi vrut să-ţi aşterni cuvintele. Am scos din adâncul sufletului un zâmbet, mi l-am dăltuit într-o primăvară dintr-un ram de cireş înflorit,  când păsările îşi construiau cuiburi.

Am pornit desculţă,  să simt pământul, nu aveam încredere în paşii mei, erau nesiguri,  şi până la tine, în capătul celălat al lumii,  e drum lung de străbătut.

 

Read Full Post »

scrisoare

 

1460241_602366719828072_1810540880_n

Dragul meu,

Nu pot dormi, nu pot visa, aștept seara, îmi îndes fața în pernă și mă agăț cu privirea de cer. Îmi aud respirația, are același ritm trăiesc, trăiesc, trăiesc. Inima își potrivește pașii, doar la răspântii de drum pare nehotărâtă și dă înapoi.

Cerul încremenește, stelele clipesc mărunt din gene, spre dimineață obosesc și pleacă pe rând la culcare. Îmi desprind cu grijă privirea, să nu-l rănesc, rămân în așternut și aștept să se lumineze.

Strada se trezește, se aud pași, pornește primul autobuz, are ferestrele înghețate, șoferul ascultă muzică și cască, la fiecare semafor se întinde, parcă acum s-ar fi dat jos din pat.

Îmi închid ochii, nu dorm, dar nu pot privi orașul, gerul a desenat stele pe geamuri.

Read Full Post »

Older Posts »