
V-au înflorit vreodată copacii toamna? Copacii din grădina viselor voastre, acea grădină unde poți fi pasăre, floare, fruct? Azi mi-a înflorit un cireș și mireasma lui s-a răspândit în căsuța mea, căsuța mea, unde mereu cineva stă în camera nepopulată. Am câțiva prieteni care stau aproape, se tem că plec noaptea de acasă și uit să mai vin. Se tem că încurc dimineața cu seara, că încurc iarna cu vara, se tem că îmi încurc tinerețea cu bătrânețea. Se tem când mă trezesc noaptea și îmi legăn brațele cântând; Nani, Nani, dormi cu mama!
În urmă cu ceva vreme umblam pe străzi, căutam, căutam și plângeam, lacrimile sfărâmau asfaltul, și asfaltul țipa să mă adune cineva. Într-un târziu am ajuns acasă, am intrat, am tresărit și am fugit iar. Atunci mi-am frânt un picior, sufletul era frânt demult.
Azi a înflorit un cireș, i-am simțit mireasma, în grădina sufletului meu a înflorit un copac, la sfârșit de vară. Azi nu am încurcat apusul cu răsăritul, nu am stat în fereastră tăcută, azi am venit veselă, am vorbit, am cîntat, același cântec, despre dragoste, dor.
Într-o primăvară, tot o primăvară, am pierdut, am mai pierdut o iubire. O iubire ce nu a avut răbdare să mă adun de pe dealuri. Atunci am fugit iar, m-am întors prin toamnă, sătulă de umblat, sătulă de vânt, de frunze triste căzute, de nori cenușii. Mi s-a întins o mână și pentru prima oara am acceptat să fiu ajutată să descui ușa care dă în grădina viselor mele.
Într-o zi voi putea să privesc pe fereastră și să văd doar apusul, să văd doar răsăritul, să mă văd pe mine, așa cum mă știam eu, un copac care se alintă când vine primăvara. Într-o zi îmi voi putea mișca picioarele fără să plâng de dorul cărării, într-o zi!
Read Full Post »