Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Iunie 2013

Bilet

street-light-at-night1.jpg

Îți scriu un bilet, îl strecor pe sub ușă, am uitat să-ți spun ceva.

Plouă, dar țin biletul strâns în pumn, de teamă să nu-mi șteargă ploaia cuvintele, în cealaltă mână țin umbrela.  Mi-e frig, merg repede, e întuneric! Ce noroc, pe strada ta s-au aprins felinarele, așa că ocolesc toate bălțile, nu de alta, dar nu aș vrea să las urme pe scări.

 

Bilet,

Am învățat să vorbesc atunci când am fost nevoită să umplu fiecare secundă. Între Daria și mine,  când tăceam, se strecura dl. Cancer, ne lovea cu coatele, apoi ne arunca pe una de un perete, pe cealaltă de alt perete. Secunda aceea ne sfărâma, ne era atât de frică, încât ne încuiam în cameră. Învățase să se strecoare pe sub ușă, noi îl vedeam  însă  vorbeam, vorbeam.

Într-o seară am tăcut, eram obosite, ni se închideau ochii, ne durea sufletul, el a profitat și s-a instalat confortabil în viața noastră. Apoi o secundă de tăcere s-a transformat în ore, în zile…

Astăzi am vorbit mult, mai mult ca ieri. Mi-e teamă de Iulie, mă leg de Iunie, cu toate că și ea doare.

Am vorbit pentru că te uitai în ochii mei, pentru că ochii mei erau dornici de o privire, am vorbit pentru că nu vreau să se strecoare între noi nici un alt domn, fie el dl. C., dl. P! . Mie nu-mi pasă de el,  de ei, aș vrea să nu-ți pese nici ție. Ai văzut cum îmi tremură mâinile? De emoție, am multe de spus. Ai simțit cum îți tremură genele? De drag, ai multe de spus.

Am uitat să-ți spun, de mâine nu mai plouă.

S-a copt grâul, e nevoie de soare să fie treierat. Așa că pune umbrela în cui, zâmbește, mâine va fi soare, eu voi cânta în locul tău, tu vei vorbi în locul meu.

Eu voi îmbrățișa Iulie, chiar dacă doare, tu vei bătători pământul, chiar dacă scârțâie când îl atingi.

Am tot vrut să-ți spun, dar am vorbit atât de mult, încât abia când ai plecat, în secunda aia mi-am amintit!

 

Noapte bună!

 

Plouă, într-o mână țin umbrela, cu cealaltă îmi strâng pardesiul pe lângă trup, mi-e frig, s-au aprins flinarele și pe strada mea!

 

Read Full Post »

Mie mi se întâmplă rar să sar în sus de bucurie. Foarte rar, am și uitat cum este să țipi de fericire. Azi dimineață, am deschis leptopul, am poposit pe bolg si am găsit nominalizarea. Sincer, fără fiica mea sunt ca fără mâini, nu prea mă descurc, știu să postez, să intru să citesc, dar cam atât.

Am întârziat cu nominalizările, am fost la Daria, am stat ceva timp, apoi a plouat și am plecat cu ploaia. M-am întors acasă când se sfârșea iunie, își făcea bagajele, eliberând casa pentru iulie.

Multumesc Lucia Stroila! Este o onoare pentru mine! Am încercat să postez, dar nu m-am descurcat!

Acum vă rog să mă ajutați, să-mi arătați pas cu pas, cum pot face postările, ca să vă nominalizez! Am tot încercat, am bramburit blogul, acum nu mă mai descurc deloc!

Nu știu cum să trimit spre alte bloguri!

Ajutor!

Multumesc

(Eu citesc tot ce apare, vă sorb cuvintele, vă îndrăgesc și sunteți prietenii mei. De unde credeam că locuiesc singură, am descoperit că insula mea este populată, cu oameni frumoși!)

Mulțumesc, aștept să mă ajutați! 

Read Full Post »

Am dormit, zâmbind

 

167691_196980770315581_5000491_n

 

M-a întristat cerul. Am deschis ochii, privirea s-a furișat pe după perdea, spre înalt, apoi a căzut pe pervaz. Cerul stătea a ploaie.

Am coborât tăcută din pat, m-am împiedicat de un dor, am oftat, am oftat, apoi a început apa să bolborosească în ibric. Nu am înțeles ce vroia să-mi spună, între timp picura, vântul împingea perdeaua, să intre în casă.

Am auzit poarta, am tresărit, apoi pașii pe poteca pietruită de mine, unul zâmbitor, unul abătut, dar ai tăi, îi recunosc, am sărit repede să deschid, i-am zâmbit cerului gândind Știam eu că nu-l oprește ploaia!

M-am ghemuit în privirea ta, m-am adăpostit în spatele genelor tale, uitasem de cer, de ploaie, îmi era cald, atât de cald, încât am adormit.

Acum m-am trezit, am auzit pasii tăi pe alee, unul zâmbitor, unul abătut, apoi poarta, plecai! Am privit cerul, cred că a plouat toată ziua, dar eu am dormit zâmbit, m-am cuibărit în privirea ta și m-ai acoperit cu genele.

Read Full Post »

alb/negru

 

251967_566997266663197_1760935682_n

Camera e albă, dureros de albă, afară cade greu apusul. Mă sufoc în apus. Se așează liniștea în jurul gâtului meu ca o eșarfă, o eșarfă neagră, grea, ca o tafta veche.

Camera e prea albă, apusul prea greu.

Între cameră și apus este doar un perete, un perete plin de palme, semn că de multe ori cineva s-a sprijinit de el, întorcându-se în zori din lungi plimbări între apus și răsărit, cu mâinile pline de rouă.

Camera e dureros de albă.

Apusul greu, apasă pământul.

În jurul gâtul s-a-nfășurat o eșarfă de tafta neagră. 

 

4789865400_0dc72f25991.jpg

Read Full Post »

să-ți cânt

 

548326_478701312173941_592507433_n

Sursă fotografie: Rozysytronka

 

Să-ți cânt

 

S-a aplecat, am înclinat din cap, semn că știu că pe mine m-a salutat, am zâmbit din gene, larg, au urmat câteva momente de liniște, a sprijinit vioara pe umăr, gâtul s-a sprijinit pe ea, ca în cea mai tandră și fără sfârșit îmbrățișare, apoi arcușul a străpuns aerul.

Muzica se rotea în jurul meu, eu, eu ca o femeie îndrăgostită, mă făceam tot mai mică, să pot fi cuprinsă, să nu rămână nimic din mine neatins. Genele nu mai zâmbeau, doar buzele tremurau și degetele se prindeau de rochie, strângând-o.

S-a aplecat, impecabil, elegant, am înclinat din cap, semn că știu că pe mine m-a salutat, genele tremurau, o lacrimă stătea atârnată de ele.

A ridicat arcușul, a străpuns aerul și lacrima a căzut. 

http://www.youtube.com/watch?v=5m_P6bomGYE

Read Full Post »

Coșmarul

 

69694_10151224347931319_1661321638_n

Sursă fotografie: Rozystronka

Coșmarul

Ți-am promis că îți voi spune de ce țip noaptea, de ce dorm cu lumina aprinsă în hol, de ce las televizorul să vorbească de la apus până în zori.

Se apropie iulie, pe mine mă doare iulie, așa cum mă doare martie, așa cum mă dor atâtea luni ale anului. Sunt puține cele care nu mă apasă, însă iulie mă doare cel mai tare, atât de tare încât mă așează în genunchi.

În nopțile când țip, se întoarce, mai violent, coșmarul.

Ne încuie în cameră, nu e nimeni să ne descuie, stăm amândouă chircite, ne ținem în brațe, strâns, atât de strâns încât avem răni, apoi, ea se ridică, plină de curaj, țipă: Pleacă, lasă-ne! El deschide ușa, o prinde de mână, o trage afară din cameră, pe mine mă leagă să nu pot fugi după ei, și dispare, cu Ea. O ia de lângă mine, pentru totdeauna.

Ușa rămâne deschisă, dar nu vine nimeni să mă dezlege. Zac acolo până când vine iar.

Se apropie iulie, mă doare iulie.

 

Read Full Post »

femeia

580661_432892623447896_470028619_n

 sursă: Rozystronka

O iubesc pe femeia cu părul cărunt care a uitat cât este de frumoasă, care a uitat că dacă ridici colțurile gurii spre sprincene, se spune că ai zâmbit. O iubesc pe această femeie. Îmi plac mâinile ei albe, venele ei necrozate de citostatic, emoția lor, le văd frământarea, le văd sprijinite în poale, cu degetele atârnate, plângând.

Bună dimineața, doamnă doctor!Este ceva în neregulă? Repet analizele?

Doamna doctor nu răspunde, privește mamografia, în timp ce femeia se chinuie să-și amintească ce vrea să spună cuvântul opac, la capătul inciziei posibilă opacitate, rog ecograf mamar!Nu plânge, dar nici nu zâmbește, e doar sâmbătă și nu are chef de plimbat pe holurile spitalului, ar vrea acasă la ea.

Nu mai are răbdare și mă sună, îmi citește cuvânt cu cuvânt descrierea. Eu o interpretez repede și răspund fericită, după un oftat plin de lacrimi, pe care-l înghit:Ești bine, nu ai nimic, nu e recidivă. Era doar o pată, și dincolo de pată nimic!

O iubesc pe femeia frumoasă, care a uitat că este frumoasă, care a uitat că dacă ridici colțurile gurii spre sprincene se numește că ai zâmbit!

Acum s-a înseninat. Mulțumesc creionului albastru care a ridicat un pic cerul lăsat pe pământ, și cu vârful lui tocit a desenat bucăți senine.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »