Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2013

Despre copaci!

263973_1951403303207_7456827_n

Copacul Dariei, Parcul Central Brașov

 

Despre copaci!

 

Am crescut la poalele pădurii, undeva între Dârste și Dâmbul Morii. Așa că pot spune că am cutreierat pădurile, m-am zgăibărat prin copaci, am adunat flori, zmeură, ciuperci, mure, jir, măcriș. Nu m-am temut niciodată să colind. Mă fascina înălțimea copacilor și cerul văzut printre ramurile lor. Poate de asta mă și urcam pe crengile de sus, să fiu mai aproape de cer.

Rar trece o duminică fără să plec pe dealuri. Nici gerul, nici zăpada, nici ploaia nu mă țin departe de pădure. Mă tem să cutreier când ploiele sunt furioase și rup cerul cu tunete și fulger,mă mai tem când viscolește, să nu cumva să rătăcesc drumul.În rest umblu.

Privesc copacii de la rădăcină până sus în vârf, uneori sunt îngrijorată când  văd scoarța lor îmbolnăvită, rădăcinile dezgolite și știu că un vânt puternic le va curma viața.

Au fost momente când printre arbori mi-am găsit liniștea. Umblam plângând iar când ajungeam în inima pădurii începeam să țip, să implor, îngenunchiam și rugam cerul să ne ajute, să mă ajute, să se deschidă să mă lase să privesc înăuntru sau să mă primească și pe mine. Adormeam la poalele copacilor și ei își coborau ramurile și mă mângâiau, mă înveleau. Chemau vântul și-și mișcau crengile să pot vedea cerul, se scuturau peste mine frunze să-mi fie cald.

Când mă sufocam de dor, de căldură, când până și casa mea era străină pentru mine, luam drumul spre pădure și oboseam umblând, apoi umbra copacilor mă însoțea până acasă.

Iubesc pădurea, mi-s dragi copacii, sunt falnici, sunt mândri și sunt apoape de cer. Înverzesc, adăpostesc păsări în frunzișul lor, apoi se scutură și aștern covor colorat la picioarele noastre, iar iarna, așa golași, se albesc la căderea zăpăzii.

 60027_10151291559178518_457988683_n

Read Full Post »

Cuvinte

300041_491988530845219_624745319_n

Cuvinte

M-am așezat la birou, am luat o coală albă de hârtie cu gândul să desenez, apoi m-am răzgândit și am vrut să fac o pasăre. Am îndoit colțurile și în timp ce vroiam să-i fac aripi, au început cuvintele să se agațe de degetele mele. Îmi scuturam mâinile rugându-le să mă lase să-mi termin pasărea ca apoi să deschid fereastra să o trimit în văzduh!

Cuvintele cădeau pe birou apoi săreau și iar se prindeau de degetele mele, cu mai multă putere. Eu îmi scuturam mâinile certându-le, mi-era teamă că îi voi face păsării aripile prea mici.

Au căzut pe birou, pe jos, scuturasem mâinile cu forță, și au început să plângă.  M-am aplecat și am luat în palma mea cel mai mic cuvânt, dor, Ce vrei tu, dorule? Cuvântul s-a așezat în genunchi implorându-mă Așează-ne pe aripi și lasă-ne să zburăm și noi, suntem ușoare nu vom îngreuna zborul păsării tale.

Am făcut o pasăre albă, cu aripi mari,să se poată înălța cât mai sus, am așezat cuvintele pe aripi, iar pasărea văzând că poate zbura a luat dorul în ciocul ei, era cel mai mic cuvânt, i-a fost teamă să nu-l piardă.

Read Full Post »

30 martie

2231_125181145295_5853_n

poză Aurelian Sorin Hornoiu si nelipsita chitară!

„Intr-o noapte, ia-ma si pe mine-n zbor,
Si departe sa ma prind de coada stelelor.
Cine stie, cum e-acolo sus in lumea ta?
Cine-mi spune, cum te pot imbratisa?” (de Daria Hornoiu, versuri dedicate tatălui ei)

 

M-am trezit, mirată că nu a sunat ceasul, m-am repezit cu părul vâlvoi în bucătărie, am stat prea mult pe plajă aseară și m-am aruncat de câteva ori în mare, am pus repede ibricul pe foc, m-am mirat cum de nu mi-am pregătit hainele pentru azi…De obicei seara atârn de ușa șifonierului umerașul cu Gabi pentru a doua zi! În dimineața asta Gabi nu era agățată de dulap! Poate am fost indecisă, poate nu știam cum va fi vremea, poate…

Mi-am amintit că e sâmbătă, că ieri am fost la cumpărături, nu ne-am plimbat, cum am ieșit pe ușa liceului soarele s-a ascuns.

Am ajuns acasă și am constatat că nu se luminează, becurile refuzau să împrăștie lumină. Am sunat-o pe Livia, prietena mea, care lucrează la RENEL, apoi am sunat la 929, am aflat că nu mi-a tăiat nimeni lumina și la indicațiile doamnei de la capătului firului am mers la tabloul electric, m-am uitat la el ca la o cidățenie, doamna mă întreba cum sunt butoanele, era prima oară când le vedeam, apoi rugând-o să mă asiste telefonic, am început să le ridic, cobor, probă de sunet nu am făcut, dar s-au aprins becurile. Concluzia doamnei de la capătul celălalt al firului a fost că am avut un scurt circuit! Asta m-a pus pe gânduri! M-am uitat la prize, nu era nimic schimbat, pe la întrerupătoare, păreau în regulă, poate cineva a făcut o glumă și a coborât cele trei butoane! Bine că știu acum care este rolul lor.

Era mai simplu înainte cu siguranțele. Mă pricepeam să le desfac și să le înlocuiesc firisorul acela.

Aseara am dormit cu o oarecare teamă, dacă se întoarce scurt circuitul în casa mea, nu aș ști ce să fac.

M-am trezit cu noaptea în cap!Neștiind ce zi este, nici măcar ce anotimp, acum privind pe fereastră îmi dau seama că suntem între iarnă și primăvară. Cerul este lipsit de zâmbet, doar eu sunt bronzată de cât am umblat prin soare pe malul mării, poate m-am ales și cu o insolație, prea mă doare capul, sau am sărit brusc din pat văzând lumină și crezând că voi întârzia!

În fiecare zi o întreb pe sora mea Azi în cât suntem? Ce zi este?

Nefiind lângă mine îmi răspund singură E sâmbătă, e 30 martie!Acum înțeleg de ce am sărit arsă din pat! Este 30 martie! Locotenentul ar fi împlinit 46 de ani! Probabil i-aș fi cumpărat cadou papuci de casă. Când a împlinit 23 de ani toată lumea i-a adus papuci de casă. După ce au plecat musafirii am râs și am decis că în fiecare an de ziua lui îi voi cumpăra papuci de casă, să fiu sigură că niciodată nu va pleca! La scurt timp a abandonat papucii în hol…acolo unde este el are dreptul să umble desculț.

Când mi-am întâlnit locotenentul, o vreme doar am dansat și cântat, fără să vorbim!  Cântecul nostru era Dansează cu mine până la sfârșitul dragostei, Leonard Cohen!

Cuvintele noastre locuiau în priviri, acolo ne scriam noi cele ce am fi vrut să le spunem! După un timp în ochii lui am citit că sunt aleasa, răspunsul l-am scris tot în privirea mea! Privindu-ne, citindu-ne, am devenit părinții Dariei!

Read Full Post »

Un dor, marea!

580638_10151215643226319_751258278_n

Un dor, marea!

Iubesc marea, cu toată ființa mea. Aș fi capabilă să străbat toată plaja, desculță, de la un cap la altul, să adun scoici și să-mi fac mărgele, sau o rochie. Mi-e drag să mă apropii de mare, pășind cuminte, ca apoi să las valurile să-mi sărute picioarele, să le răcorească. Mă întind adesea pe tărm, aproape de apă și aștept să mă acopere, apoi să se retragă, iar în timpul ăsta, soarele să mă încălzească.

Poate în alte vremuri am fost soția unui corăbier, am locuit în far, și în nopțile mele lungi de singurătate mă plimbam pe tărm așteptând să văd o lumină în larg. Semn că omul meu drag se apropie de casă.

În seara am ascultat valurile. Le înregistrase Daria cu ceva ani în urmă, într-o seară când marea era furioasă.

Căutând să ascult muzică, am încercat mai multe CD-uri și marea a venit în casa mea, cu valuri cu tot, cu alge și scoici, cu poveștile ei.

M-am cuibărit, așa cum fac eu când mi-e dor de o îmbrățișare, și ascultam vuietul. Îi simțeam mirosul sărat, o auzeam lovind țărmul, cu putere.

Iubesc marea. Suntem când blânde și albastre,când verzi, când furioase și tulburi, cu valuri înalte care se rostogolesc pe țărm.

M-am ghemuit, așa cum fac seara pe plajă, când să răcorește, și trupul meu bronzat tremură.

Mi-e dor de mare, atît de dor că o aud strigându-mă.

 

 

Read Full Post »

Among-The-Apple-Trees

Am fugit, o secundă, în copilărie!

 

A fost o perioadă în copilăria, apoi adolescenţa mea, când destul de des, la televizor, se difuzau filme muzicale. Protagonişti erau Ginger Rogers, Fred Astair, Gene Kelly, Olivia de Havilland, Audrey Hepburn, Julie Andrews şi mulţi, mulţi alţi actori care m-au fascinat.

Câţi pantofi de-ai mamei nu am chinuit încercând să bat step spre disperarea vecinilor. Cât mi-am dorit acea rochie înfoiată care să se deschidă cerc dintr-o simplă rotire. De câte ori nu oi fi oftat văzând cum mijlocul subţire al femeii este cuprins de şarmantul Gene Kelly! Of!

După fiecare film, după fiecare talie de viespe mă încăpăţânam să nu mai mănânc. Destul de greu, ţinând cont că eram la vârsta când fetele, între copil şi domnişoară, se rotunjeau. Greu era acel prag!

Leşinam de pofta chifteluţelor, luam aşa una minţindu-mă că nu se pune!

 

Într-o vară, după ce văzusem de curând filmul Sunetul muzicii, am plecat, nepoţii şi bunica, peste dealuri, prin Pădurea Negraia, de la Mărăşeşti spre Buda Coloneşti, în satul străbunicilor. Au vuit dealurile de cântecele noastre, încercând să fim copiii căpitanului austriac.

Dealurile verzi pline de aluni, coacăze, măceşe, coarne, florile acelea mov de pai, noi le spuneam nemuritoare, albăstrelele, mi-au rămas în suflet. Cuceream deal după deal, apoi ne răcoream în Negraia iar la marginea pădurii vedeam satul străbunicilor. Coboram dealul alergând fericiţi, lipsiţi de griji, deja înfometaţi, cu gândul la plăcintele străbunicii, cele cu brânză unse cu smântână, acoperite cu un ştergar alb, teşut de ea, la dulceaţa de cireşe amare, de trandafiri, apa rece scoasă din fântâna cu cumpănă.

Mi-e dor să văd o fântână cu cumpănă. Să simt cum se lasă vara peste dealuri, să adulmec mirosul de mămăligă prinsă de ceaun peste care turnau bunicile lapte proaspăt.

M-a răscolit soarele. Făceam o pauză şi m-am ridicat să privesc pe fereastră. O imensitate albastră m-a cuprins şi m-am trezit într-o vară, într-un sătuc din Moldova, cântând ca şi copiii căpitanului austriac din filmul Sunetul Muzicii. Vuiau dealurile!

Read Full Post »

Ceasul

 

554456_512921675418571_478470942_n

Ticăia ceasul. Tic tac,  tic tac, tic tac, acelaşi ritm. Mie îmi rămânea în minte doar tac, tac, tac.

L-am luat şi l-am ascuns sub pernă spunându-i taci!

Se mai auzea dar în surdină şi parcă nu mă dernaja atât de mult! Aţipisem! Chiar visam că zbor, că priveam de sus cum se luminează, cum se aprind luminile prin dormitoare, vedeam şi aburul cafelei. Mă lăsam purtată de vis, în zbor, în freamătul dimineţii. Când îmi întindeam aripile să mă înalţ, un pic mai sus, spre creste, s-a auzit brutal târrr, ţârrr. M-am dezechilibrat şi am căzut în pat, am deschis ochii, m-am întins, am luat ceasul de sub pernă şi i-am spus taci, mi-ai frânt zborul!

Read Full Post »

Noaptea

 

485015_298808710245651_833788305_n

Noaptea

 

S-au agățat stelele de coada lunii și s-au înșirat strălucitoare pe boltă. Din când în când clipesc de mirare privind cum noi ne pregătim să dormim în timp ce ele abia s-au trezit. Câte una mai curioasă, prea tânără, coboră și privește printre perdele, apoi fuge la locul ei sau se pitește în spatele unei stele bătrâne, care cunoaște deja tainele oamenilor.

Noaptea s-a coborât peste casele noastre. Tace, e solemnă, e plină de vise, le știe și pe ale noastre. Dimineața când se risipește ia cu ea și tainele nopții noastre.

 

Read Full Post »

Older Posts »