Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2013

Între noapte şi zi

 

 

 

69225_10151215067981319_439303483_n

Între noapte şi zi

 

Femeia privea ceasul din oră în oră

! Câte ore până la răsăritul soarelui! Se dădu jos din pat, depărtă draperiile şi lăsă geamurile golaşe să pătrundă noaptea în cameră. Poate de asta nu putea dormi, în camera ei nu era noapte!

Nu era nici zi! Era între noapte şi zi, o femeie ce nu putea dormi!

Ce griji să o frământe? Era singură, nu avea decât grija câinelui, să-l plimbe, să-l drăgălească, să alerge cu el, în rest…nimic!

Vine martie! Ce mult şi-ar dori să nu fie martie. Să doarmă somn lung, fără vise.

Îşi ridică ochii spre cer, spre lună şi simţi nevoia să spună De ce nu mă mai pot ruga aşa cum făceam altădată? Oare nu mai cred? Îi era frică să recunoască! Credea, dar aşa în felul ei!

Nu putea dormi! Sunt ani de când nu mai putea dormi, de când îşi lua seară de seară, cuminte sau răzvrătită, pastila aceea numită dormi fără de tine!Aşa o numea ea! Însă nici pastila nu o mai adormea, nici televizorul, nimic…Aţipea, apoi gândurile, dorurile, imagini ce se plimbau prin faţa ochilor ei acoperiţi pe ploape o ţineau trează. Ar fi putut veghea cartierul! Ştie la care fereastră se aprinde lumina la ora cinci! Acolo e o familie tânără cu copil mic şi probabil cere mâncare! La şase tatăl copilului iese cu cafeaua şi ţigara afară. Aşa făcea şi ea până acum doi ani! Acum fumează în bucătărie. La fereastră! Spre stradă!

Femeia se furişă în pat şi de acolo privea prin fereastră noaptea! Spre dimineaţă adormi, prea târziu, prin ferestrele golaşe pătrundea lumina!

 Imagine True Art Gallery

Read Full Post »

Maşina de cusut, SINGER

d89d6582a04b6dcfed5f76102b38adee-5661526-300_300

Maşina de cusut, SINGER

 

De câteva zile sunt foarte prinsă undeva la graniţa dintre copilărie şi adolescenţă. Eu locuiesc mult în trecut, am acolo un culcuş cald, am mereu la îndemână o ceaşcă pe care o umplu când cu cafea, când cu ceai din  fructe de pădure, un pled cu care îmi învelesc picioarele. Picioarele mele sunt mereu îngheţate, umblu mult, cutreier, bătătoresc cărări, mă plimb prin satul bunicii, prin satele din jur, pe la Vânju Mare, prin Braşov, aproape seară de seară merg După Ziduri, fac un popas la Colegiul Andrei Şaguna, privesc spre fereastra de la clasa fiicei mele, apoi urc pe lângă Arena Sportivă sub Tâmpa.

De câteva zile vin către mine zeci de povestiri din copilăria mea, mă copleşesc, se agaţă de  mine strigând Nu ne uita, spune şi despre noi! Uneori mi-e greu, mă tem că le-am auzit la o vârstă foarte fragedă şi nu care cumva să le încurc.

Aseară nu puteam adormi! Mă plimbam prin conacul de la Sânzăneşti şi mă gândeam ce livezi de  pruni,  meri, caisi, piersici  se înşirau de jur împrejurul conacului. Vara nu-i vedeai decât acoperişul, erau livezile verzi, pline de fructe. Era renumită Ferma Voineşti- Mărăşeşti pentru exportul de fructe. Urcam prin livadă şi mergeam aproape de conac. Acolo erau birourile inginerilor de la fermă. Cerdacul lat, înalt, din lemn, scârţia sub paşii mei de copil. Mă fascina conacul. La fel mă fascina casa frumoasă de pe deal, casa străbunicii Enăcăchioaia. De puţine ori am fost acolo. Mă jucam cu o verişoară, mai îndepărtată, cu Sica.

Sunt câteva zile de când poveştile nu mă lasă să dorm.

Mă gândesc la maşina de cusut a bunicii, SINGER. Bunica se purta cu mare grijă cu ea, era croitoreasă şi din mâinile ei cu ajutorul maşinii ieseau haine frumoase pe care le îmbrăcau femeile din sat la sărbătoare, la nunţi, la baluri.

Bunică, de unde ai maşina?

Era în al doilea război mondial, se retrăgeau trupele germane, în satul meu Buda Coloneşti, îşi făcuse comandament un regiment german. Ofiţerul dormea în casa noastră. Mămăica, (străbunica mea, Carolina) mă ţinea ascunsă de ochii lor. Într-o zi, ofiţerul l-a chemat pe Tătăica (străbunicul meu Ghici, aşa îi spuneam noi) şi i-a spus să mă aducă. S-au speriat, întâi tătăica s-a împotrivit dar ofiţerul l-a somat cu puşca. M-a adus, ofiţerul s-a ridicat de pe scaun, m-a privit lung, s-a uitat la mâinile mele, apoi a chemat un soldat, i-a spus ceva în germană şi soldatul a apărut cu maşina de cusut. Mi-a dat mie maşina de cusut Singer, o luase pentru soţia lui, dar nu credea că mai apucă să o ducă în Germania. Pe urmele lor venea armata rusească.

Bunica, îţi era frică de ei?

Măi bunică, de nemţi nu-mi era aşa frică, mai frică mi-a fost de rusi, eram fată tânără, nemăritată…

Maşina Singer i-a asigurat bunicii mele o viaţă decentă, o viaţă în care a trudit în folosul frumosului.

Mult mi-am dorit maşina de cusut Singer…poate va fi a mea!

 (fotografie copiata de pe internet)

 

Read Full Post »

Antochi

459px-Theodor_Aman_-_Un_cersator

Theodor Aman / Un cerșător

Antohi

 

Era pe la începutul anilor 70, vară, o zi toridă de duminică, peste sat coborâse toropeala, nu misca nimic, nu adia vântul, nu se mișcau crengile, doar pârâul Tutovei curgea leneș. De la șoseaua principală până în sat aveai de mers aproape un kilometru pe un drum pietruit.

Dinspre șosea se îndrepta către sat un om. Mergea încet, se oprea, se rotea, privea de la un deal spre altul, apoi iar făcea câțiva pași. Intră în sat, trecu podul și se apropia timid de căsuța albă care din loc în loc avea trasate dungi albastre cu sîneală. Bărbatul era desculț, cu pantaloni militari,de care poartă soldații iarna, un fel de ițari, cu o cămașă albă, nădușită, descheiată de sub care ieșea  un maieu cândva alb, acum murdar și rupt.

Se apropie de poartă, apăsă zăvorul și în prag apăru o femeie Pleacă de aici, nu primim cerșători, nu dăm de pomană, fugi, am bărbat rău! În spatele femeii apăru un bărbat cu fața brăzdată de cute, o față de om aprig și țipă Pleacă, să nu viu la tine!

Bărbatul se dădu un pas în spate și timid privind peste gard, căuta ochii femeii  și spuse Sunt eu, Antochi! Bărbatul tău!

Femeia încremeni, bărbatul ei, bărbatul ei trimis la închisoare pentru că era fiu de chiaburi, apoi nu mai știuse nimic de el și se măritase. Un timp îi făcuse și pomeni, un timp. Se uită în ochii lui albaștri, tulburi și îl recunoscu! Era îmbătrânit, chel, golaș, cu picioarele pline de răni de la cât frig îndurase, de la cât umblase desculț prin colb. Se rugă de bărbatul ei, cel nou, și îl primiră în curte, îi dădură un blid de mâncare și îl lăsară să doarmă în șură.

În sat se dusese zvonul că s-a întors Antochi!

De muncă nu mai era bun, în schimb știa geografie și povestea copiilor pe uliță despre Munții Ural. Copiii nu-l luau în serios îi spunea Antochi Nebunul, unii aruncau cu pietre în el, dar el râdea prostește. Alții făceau cerc în jurul lui și îl provocau să povestească. Vorbea precipitat și nu mereu înțelegeai ce spune.

Antochi, pleca uneori zile, sau săptămâni colindând satele din jur. Revenea, însă nu știa să spună pe unde fusese și copiii râdeau Bre! Ai fost în Munții Ural?

Când era horă în sat se apropia de curtea care găzduia petrecerea și așa singurel, dincolo de gard, bătătorea pământul dansând. Uneori mai și chiuia. Oamenii se mai îndurau de el și-i mai dădeau un pahar de vin sau un codru de pâine.

Era Antohi Nebunul!

Mereu m-am întrebat, ce era în mintea lui Antochi? Resemnare? Nu cred…

Read Full Post »

De-ale lui Nicușor!

lorage

Când Nicușor le bătea pe Marița și Camelia credea că e voia Domnului!Dacă descoperea că din casă lipsește un obiect considera că Dumnezeul lui l-a atenționat, că este atât de îndrăgit de divinitate încât pur și simplu îi trimite în gând Nicușor, cată tu farfuria!

Plecase dis de dimineață de acasă, cu treburi prin sat! Avea o mândră, Ileana, era mândra satului, dar nu conta, avea și el bani, încă mulți, deci mergea și suta lui. Marița știa și mai bombănea Îi dai tu sute Ilenii și nu dai copiilor tăi!Pentru mintea bărbatului, poate și Ileana îi venea în gând tot trimisă de bunul lui, doar al lui, Dumnezeu!

Amărâta, Marița, puse să frământe o pâine, dar năduful din suflet, poate lacrimile, au împiedicat pâinea să crească. Speriate, Camelia și Marița, s-au gândit să ascundă pâinea în căpița cu fân. Era iarnă, ce să caute Nicușor în căpiță pe vremea asta?

La ora prânzului sosește acasă și amorezul. Un om din sat vine să-i ceară niste fân pentru animale, și ce să crezi, fericit și împlinit, Nicușor amorezul, se oferă să-i dea omului fân, fără bani! Ce face dragostea din om!

Iese din casă, se repede cu furca în căpița de fân și scoate pe lângă iarbă uscată și o pâine!

Își amintește că dimineață când a plecat de acasă, Marița umbla cu o sită cu făină și realizează că e pâinea care i se cuvinea.Nu s-a gândit o secundă că își terorizează familia ci a exclamat Vedeți, fă! Cât mă iubește Dumnezeu, cum m-a trimis el pe mine să găsesc pâinea! Cum irosiți voi faina muncită de mine!

A dat omului fânul, apoi și-a tras cușma pe o parte, le-a secerat cu privirea, a suflecat haina și până la intrare în casă le-a tot înjurat, apoi a prins-o pe Marița pe păr, fata a fugit pe maidan și a început a țipa…

Vecinii, mai ales bunica, le primea la ea, apoi îi spunea nenorocitului Domn Nicușor, da mata nu ți-e rușine?

Nu-i era rușine, toate veneau de la Dumnezeu, mai puțin rușinea!

Dumnezeu l-a strâns pe Nicușor înaintea Mariței! Poate de data asta, Dumnezeul Mariței, a vrut ca femeia să stea o vreme nebătută! Condus pe ultimul lui drum, Marița îl bocea, așa e la țară, trebuie să plângi cu vorbe de bine…de fapt își bocea nefericirea ei, o viața trăită în bătaie și înjurături. La un moment dat ridică ochii spre fata, Camelia, și printre dinți îi spuse Mai zi fă și tu ceva, că nu mai știu ce să zic!

Read Full Post »

„Azi avem Inventar!”

Among-The-Apple-Trees

„Azi avem Inventar!”

 

Nicuşor şi Mariţa erau vecinii din deal ai bunicilor mei! Camelia, era fiica lor mai mică şi prietena mea!

Viaţa a făcut ca după foarte mulţi ani, prea mulţi, să mă reîntâlnesc cu Camelia, acum învăţătoare, locuieşte în casa părinţilor, este deja soacră şi în curând bunică…

În seara de sâmbătă, ne-am adunat în bucătăria de iarnă a bunicii, printre oale cu sarmale, prosoape… eram două surori, trei mătuşi, un unchi, un verişor, un strănepot şi prietena copilăriei mele Camelia, fata lui Nicuşor şi a Mariţei, poreclită Cameluţa tatii,  Hodeleag!

Şi pentru că ne-am adunat acolo la căldură, lângă plită, pregătind cele cuviincioase momentului, au început şi poveştile!

Am mai povestit eu pe aici că Nicuşor le bătea pe Mariţa şi Camelia seară de seară, era ca o cină, bătaia se lăsa cu fugărit de acasă cu ţipete pe maidan, cu toată uliţa adunată…

Acum, după mai bine de treizeci de ani, mă trezesc întrebând:

–         Camelia, de ce vă tot bătea Nicuşor?

Şi Camelia începe a povesti:

„ Când nu mai avea motiv, în casă era curat, mâncarea bună, vitele hrănite, scotea ultimul proces  verbal şi spunea Azi avem inventar! Ce însemna inventarul! Nicuşor scotea un vocabular, deschidea la ultimul proces verbal încheiat şi începea numărătoarea:

–         10 farfurii mari, întinse!

Mariţa găsea opt, două dispăruseră, asta însemna prima răbufnire a lui Nicuşor! Spune fă! Unde sunt farfuriile, le-aţi spart? Banii mei munciţi voi îi aruncaţi pe părâu! Trecea mai departe şi uite aşa se inventariau iar, poate săptămânal, toate obiectele din casă, se încheia un nou proces verbal, se constatau obiectele dispărute şi începea bătaia! Mariţa, mama Cameliei, uneori o ruga pe fată Spune-i tu, fă! Spune-i că ai spart chiseaua! Camelia însă se jura că nu ea, că nu ştie nimic de farfurii, de strecurătoare, de chisea…motiv pentru care erau alungate pe maidan, în timp ce Nicuşor, care purta două perechi de pantaloni, îşi dădea o pereche jos, scotea o batistă plină cu hărtii, bani, de 5 lei, 10 lei, 25 lei, 50 lei, înveliţi în hărtie, refăcea fericit monetarul, apoi îi pitea iar în buzunarul pantalonilor ascunşi, îmbrăca cealaltă pereche, îşi trăgea cuşma pe ochi şi adormea fericit…

În tot timpul asta, fugarele, priveau pe geam la batista cu bani, apoi intrau tiptil în casa, a mică, fata, Camelia, îl răsucea, a mare, amărâta, fura batista, luau şi ele câteva hârtii, motiv ca să tremure de frică zile la rând, până Nicuşor făcea iar monetarul, inventarul…

Povestea Camelia că primăvara când Nicuşor curăţa iazul, ieşeau la iveală cioburi din farfuriile lipsă la inventar şi începea a le înjura concluzionând Bănişorii mei, i-a luat gârla!

Am aflat acum, după atât de mulţi ani, de ce Nicuşor umbla cu cuşma trasă pe ochi, de ce niciodată nu-i vedeam ochii, ascundea bani, era plin de bani, în timp de casa lor stătea să se dărâme, trăiau într-o sărăcie lucie…

 Camelia şi-a ridicat o casă frumoasă, însă, uneori mai iese şi ţipă pe prispă, ca şi cum cineva ar bate-o! Nu o bate nimeni, este copilăria care o urmăreşte peste tot!

La plecare, prietena mea şi-a mărturisit un păcat: Vânduse tata un viţel, beat fiind a pierdut batista cu bani, a cautat-o el, însă eu mergând pe urmele lui am găsit-o, i-am luat banii şi nu i-am spus niciodată! Am păcătuit, acum regret! Simţeam nevoia acută să mă ridic de lângă plită, să mă duc să o îmbrăţişez…

Am adunat atâtea poveşti, mi-e sufletul plin, încet încet le voi aşeza pe hârtie, aşa pueril, cum ştiu eu, sclavă a cifrelor…

Cele câteva zile petrecute la bunica au scos la iveală fetiţa aceea năzdrăvană, blondă, haiduc, iubitoare de animale, de căţărat în copaci, de tras cu praştia, de fugărit gâştele pe şes. ..Cât am stat am avut grijă să hrănesc căţelul bunicii, apoi când am plecat am fost copleşită de imaginea porţii deschise larg, lumea care stătea la mese…însă nimeni să ne conducă, să ne petreacă până la pod, ca apoi să-şi astupe gura cu palma, să nu vedem noi că din suflet iese o durere, a despărţirii!

 

 

Read Full Post »

Femeie frumoasă

 

295095_269589496400228_2702732_n

Femeie frumoasă

 

…poate voi vă gândiți la acea frumusețe parfumată, cu părul aranjat impecabil, cu o siluetă muncită la sală,sau…înfometată!

Eu voi spune câteva cuvinte despre frumustea care pleacă din suflet și îmbracă trupul într-o eleganță desăvârșită, pură, nestudiată, o eleganță fără tocuri imense, fără podoabe scumpe. O eleganță ce strălucește în privire, ce are un zâmbet sincer, larg, curat.

Femeaia aceasta frumoasă a marcat o parte a vieții mele, numele ei este simplu, Bunica mea, Maria Tănase, sau așa cum îi spunea lumea Madame Tănase…

Acea frumustețe pură este din ce în ce mai rară, așa cum și satele românești, prin care am colindat zilele trecute, și-au pierdut farmecul, au devenit din ce în ce mai triste, mai sărace, mai lipsite de populație, lipsite de acei oameni emblematici în jurul cărora roiau  toți.

Dispare farmecul satelor noastre! Cât de trist! Unde vor crește liber nepoții …S-au alterat satele românești, ne-am trimis prin străinătate tinerii neinstruiți, s-au întors cu câțiva euro și au distrus frumusețea satelor noastre! Mare păcat de dealurile pline de sânziene, de albăstrele, de salcâmi, aluni, coarne, coacăze…

Femeia aceasta frumoasă a fost emblema micuței comunități numită Mărășești, după căpitanul Mărăști, oșean al lui Ștefan cel Mare. Femeia aceasta frumoasă…

 Oare va reuși o altă femeie, pură, elegantă, distinsă, să-i ia locul, să devină emblema comunității?

 

 

 

Read Full Post »

Copilărie

 

Finding-Her-Roots

Copilărie

 

Ce tineri sunteţi! Oare voi aţi ridicat colbul pe uliţa copilăriei cântând:

                       

                        Trecea un prinţ călare, călare, călare

                        Trecea un prinţ călare, i ha he!

                        Ce caută prinţul aicea? aicea?aicea?

                        I ha he!

                        El caută să se-nsoare, însoare, însoare

                       El caută să se-nsoare, însoare, însoare

                      I ha he!

                      Şi cine e aleasa, aleasa, aleasa?…

Îmi răsună în minte, se combină cu Arimjimji, aramjamja…

Ce fetiţă cu cozi galbene râzând în soare, cu rochie clopot de culoarea cerului, desculţă, sandalele agăţate în gard, cu şosetele ghemuite în ele, cu cercei din tulpini de păpădie agăţaţi de urechi, cu inel din flori, cu buzele roşii de la agude, pete pe rochie…Ea ţipă cel mai tare, vrea să fie aleasa. E mândră, are rochie nouă, bunica i-a făcut-o să o poarte duminica, dar ea o poartă când vrea ea!

A obosit! e însetată, înfometată, dacă se duce acasă nu mai poate ieşi, ar trebui să doarmă de prânz Nu mă duc! Ia să mă duc eu în sus, pe la nana Tudurica, îi zic că mi-e foame şi bunica nu a terminat de făcut tăiţeii! Sau să mă duc până la Mariţa, are fasole, un pic arsă, cu castraveţi puşi la sare, cu mămăligă…

 

                        

Read Full Post »

Older Posts »