Feeds:
Articole
Comentarii

11076797_1609066802638322_1594154424_n

 

Să nu te-ntorci!

Îi spuneam iernii.

Genele se-ntindeau după soare,

în adâncul ochilor se topeau zăpezi,

 livezi de meri înmugureau în suflet,

era o zbatere ca de aripi ce-nvățau să zboare,

venele, cărări însângerate, se dezmorțeau

și trupul icnea a primăvară!

Sau poate era o iluzie!

 

 

 

11125813_1614049305473405_1066140455_n

Dacă te mai dor,

vindecă-mă,

dacă ți-e ploaie,

strigă-mă,

îți voi aduce curcubeul,

dacă încă mă mai simți,

deșiră-mă în mii de fluturi,

ți-aș putea fi vară,

o străină,

anotimpurile vin și pleacă,

dacă  îmi mai  simți mirosul,

aprinde tămâie,

sufletul meu va crede că-i mort

și se va îngropa în adâncul iubirilor dispărute.

 

 

11880193_1658784630999872_293554421_n

Ți-aș spune ceva despre nopțile mele,

dar o lună plină mi le eclipsează,

ți-aș mai spune ceva despre zilele ce se scurg,

dar sunt prea mohorâte și nici zăpada nu mai e albă,

ți-aș mai spune ceva despre dragostea mea,

dar un zid de tăcere a crescut între noi.

Doar o pasăre neagră-și zboară tristețea

de la tine la mine, de la mine la tine…

 

dsc_0303

(ca o umbră a celor scrise de siropdeagrișĂ, Antonela)

 

Tăcerea, din piatră s-a născut

și lacrima din bob de rouă,

cântecul, dorul l-a născocit

și bocetul din durere a apărut,

singurătatea, din iubiri sfârșite s-a ivit,

hainele-i sunt ca cerul mohorât

și orele prea lungi și greu de petrecut.

Tăcerea, din piatră s-a născut,

și cuvântul, din necuvânt a apărut.

Pe buzele mele, numele tău, ca o furtună a trecut.

elemento_sangre

 

De ce azi puteți și atunci n-ați putut?

 

Nu e rău să stai pe margine, să-ți propui să fii surd și mut, să-ți acoperi umerii cu palmele, așa cum fac păsările care nu mai pot zbura. Le-ați văzut vreodată ghemuite între aripi, cu ciocul înfipt în piept?

De ce azi puteți și atunci n-ați putut?

Mă întreb, uneori, unde ar fi ajuns România dacă în 2012 îl goneam pe Băsescu de la Cotroceni și locul lui era luat de Antonescu?

Cum ar fi arătat astăzi țara?

De ce atunci nu v-au deranjat hoțiile doamnei Udrea, domnului Videanu, domnului Blaga, domnului Blejnar? Vă mai amintiți discursul blondei Turcan? Nu, știam eu că nu!

De ce atunci nu au ieșit părinții însoțiți de copii în stradă să se alăture părinților copiilor bolnavi de cancer? De ce atunci nu ați protestat când mii de oameni au fost furați cu 25% din salarii, bani care s-au investit în tâmpenii? Știți câți am suferit? Mulți, unii din noi am pierdut tot.

De ce azi se poate și atunci nu?

Nu m-am bucurat deloc când PSD-ul a câștigat alegerile în decembrie, am știut clar că va ieși prost, nu doar pentru că ei sunt așa cum sunt, ci pentru că și oamenii sunt într-un fel pe care eu nu prea l-am dibuit. Ceva alunecos îi acoperă, ca o piele de șarpe.

Mi-o amintesc pe sinistra aia de Pora (parcă ea era) cum zicea: Ciocul mic, acum noi suntem la putere!

Ferească Dumnezeu!

Ponta și-a luat-o în freză, a cam meritat-o! Era cam fudul și cam palavragiu!

Dar oare dacă PNL-ul nu se căsătorea cu PDL-ul, nu ar fi fost astăzi un partid agreat de oameni?

Mă întreb și eu de ce azi puteți și atunci nu ați putut?

De ce atunci ați fost surzi și muți și acum nu mai sunteți!

Ce bine că nu uit nimic din ce s-a întâmplat!

Nu mi-a plăcut Iliescu, nu mi-a plăcut Constantinescu, Băsescu mi s-a părut cel mai mare rău al României, domnul de la Sibiu … ce să spun. Mă întreb mereu de ce procesul dânsului nu se termină? Nu este justiția egală pentru toți?

Olguța de la Craiova e cam țață, dar dacă judecătorul a decis că dosarul ei e lipsit de probe, de ce s-o trimitem la pușcărie? Doar pentru că ne place zornăitul cătușelor? Cum poți spune că iubești libertatea dacă o îmbraci în haine dungate?

Aș vrea să mă credeți, nu sunt nici în piață, nici în ograda lui Dragnea, stau pe margine și vă întreb:

De ce acum puteți și atunci n-ați putut?

Am rămas prinsă în acel 2010 când boala Dariei și sărăcia se uniseră împotriva noastră.

Știați că un copil bolnav de cancer dacă nu-și ia o pastilă simte cum se înmulțesc celulele maligne?

Mă suna Daria la școală și mă întreba:

  • Mama, ai bani de medicamente?
  • Încă nu am!
  • Să nu vii acasă!

Și umblam pe străzi, oamenii erau surzi și muți, eu eram doar plânsă și aveam un copil muribund.

 

P.S.

Nu mai permit să mă jigniți, nici să-mi scrieți istorioare din piață, dacă totuși o veți face, voi posta public mesajele voastre!

 

12366841_799254373533416_922973995_n

Nu-mi mai aduce primăvara-n dar,

m-am învățat să port în loc de brațe, țurțuri,

să am în loc de inimă o iarnă,

să ning, adesea blând, de parcă-aș toarce,

dar și să viscolesc și să înalț troiene,

să sting dintr-o suflare flacăra din lampă,

să port veșminte albe, să mă visezi mireasă.

Oare ți-am spus vreodată,

că după ce-ai plecat, o vreme,

avui în loc de inimă o piatră?

Mi-e mult mai bine iarnă, am învățat să ning.

 

1378551_10151731787011319_265168526_n

 

Ți-am spus vreodată că-n fiecare seară, când noaptea mușcă ultima felie din zi, ca apoi, îndestulată, să-și agațe în părul negru mii de stele, mă așez în fața ferestrei și privesc nerăbdătoare strada? De parcă ai veni. Ești atât de departe de mine, la un dor îmbătrânit distanță. Mi te imaginez pășind hotărât, purtând gulerul hainei ridicat, ținând mâinile în buzunare și bărbia înfiptă în piept, îți privesc tâmplele albite, închid ochii și-mi trec degetele prin părul tău, și dacă încetinești un pic, s-ar putea să mă ridic pe vârfuri și să-ți sărut fruntea.

Mi se întâmplă să te conduc până în fața ușii, să aștept să-ți răvășești buzunarele căutându-ți cheia, uiți mereu că o ții în buzunarul mic din interiorul hainei, cu alte chei, de asta ai și uzat cătușeala. Deschizi ușa grăbit, cu gândul la o țigară, și eu rămân în prag. Nu mă poți pofti, nici nu știi că umbra aia slabă care își sprijinea capul pe umărul tău eram eu.

E deja târziu, luna s-a întors cu spatele la mine, strada e pustie, doar un felinar bătrân se încăpățânează s-o vegheze.

Tu ești așa departe, la capătul dorului. Oftez. A mai trecut o zi, va mai trece o noapte, va trece și iarna. Știi de ce mă bucură venirea primăverii? Ai să renunți la haina asta groasă, ai să porți doar cămăși cadrilate și pulovere “en coeur”, și când îmi voi așeza obrazul pe umărul tău, am să pot să-ți ating pielea.